Consiliul de Administrație (CA) al producătorului de vinuri Purcari (simbol bursier – WINE) a convocat acționarii pe 29 aprilie pentru a aproba înlocuirea lui Victor Arapan, director financiar al grupului, cu Eugen Comendant, director operațional, la funcția de director executiv, potrivit unui raport la Bursă.
Un alt punct de pe ordinea de zi a acționarilor se referă la revizuirea programului de remunerare a echipei de management aprobat în 14 iunie 2018, prin creșterea numărului maxim de acțiuni gratuite la 500.000 și acordarea de opțiuni, respectiv până la 500.000 de opțiuni la un preț de exercitare de 20 de lei, 625.000 de opțiuni la un preț de exercitare de 30 de lei și 750.000 de opțiuni la un preț de exercitare de 40 de lei. Remunerarea echipei manageriale, cu excepția directorului general, se va face în condiția îndeplinirii anumitor indicatori de performanță stabiliți de CA.
Acționarii vor avea de votat și răscumpărarea a cel mult 300.000 de acțiuni, respectiv 1,5% din numărul total de acțiuni, pentru programul de remunerare al managementului, cu excepția directorului general, precum și răscumpărarea a maximum 1,7 milioane de acțiuni, adică 8,5% din total, cu scopul de a reduce capitalul social al companiei.
De asemenea, acționarii vor avea de aprobat și emiterea unui număr maxim de 1 milion de acțiuni, reprezentând 5% din total acțiuni, în cazul în care se consideră că o astfel de emitere este în interesul societății și al acționarilor, în scopul majorării capitalului social. Punctul 9 de pe ordinea de zi a acționarilor presupune aprobarea majorării capitalului social de la 200.000 de euro la 210.000 de euro. Acțiunile Purcari se tranzacționează în scădere cu 14,4% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 61,8 milioane lei, emitentul ajungând la 380 milioane lei capitalizare. Marți, acțiunile companiei s-au apreciat cu circa 4,7%.
Se vrea schimbare în conducerea Purcari: acționarii sunt convocați să aprobe schimbarea lui Victor Arapan cu Eugen Comendant în funcția de director executiv
Știrea a fost publicată miercuri, 8 aprilie 2020, 00:37 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu