Bittnet (BNET), un grup de companii cu activități de Educație și integrare soluții IT, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a raportat venituri consolidate de 19,3 milioane lei în primul trimestru, o creștere de 21% față de veniturile din primul trimestru al anului 2019.„Rezultatele din T1 2020 sunt cele mai bune rezultate pentru un prim trimestru din istoria noastră. Începutul anului este, în general, cea mai slabă perioadă pentru noi când înregistrăm cele mai mici venituri. Anul acesta am fost nevoiți să ne confruntăm suplimentar și cu turbulențele cauzate de pandemia care a lovit România la jumătatea lunii martie. Am reacționat imediat prin adaptarea modelului nostru de afaceri, decizie ce ne-a ajutat la consolidarea poziției, deoarece clienții noștri au fost deschiși să primească expertiza noastră pentru asigurarea continuității afacerilor. Prin urmare, am înregistrat o creștere a veniturilor cu 21% și pentru prima dată în istorie, am încheiat un prim trimestru cu profit operațional”, a declarat Mihai Logofătu, CEO și cofondator Bittnet Group.
Divizia de Educație, care include Bittnet Training și Equatorial, a raportat venituri de 2,2 milioane lei, dublu față de primele trei luni din 2019, iar profitul operațional a crescut cu 700.000 lei.
Odată cu instaurarea stării de urgență la mijlocul lunii martie, toate cursurile livrate de Bittnet Training și Equatorial Gaming au fost migrate în format live-virtual. Doar 10% din clase au fost amânate sau anulate în a doua jumătate a lunii martie.
În ceea ce privește divizia de Tehnologie, Dendrio și Elian au înregistrat o creștere a veniturilor cu 14%, ajungând la 17 milioane de lei. Profitul operațional al diviziei a crescut cu 1,5 milioane lei față de primul trimestru al anului 2019.
Pentru 2020, Bittnet estimează venituri de 125 milioane lei și un profit net de 2,5 milioane lei.
În primul trimestru din 2020, Grupul a asigurat și semnat contracte în valoare totală de 30 milioane lei.
Bittnet a fost înființat în 2007 în București, de către frații Mihai și Cristian Logofătu, oferind training IT și soluții IT în România și în străinătate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu