Bundesbank, puternica bancă centrală din Germania: Activitatea economică a scăzut cu 4,6% în aprilie, dar începe revenirea

Știrea a fost publicată luni, 18 mai 2020, 14:22 în categoria

Bundesbank, puternica bancă centrală din Germania: Activitatea economică a scăzut cu 4,6% în aprilie, dar începe revenirea Activitatea economică din Germania a scăzut cu 4,6% în luna aprilie, conform unui nou indice actualizat în timp real, dezvoltat de banca centrală a țării, care a declarat că „începe revenirea” odată cu relaxarea restricțiilor, potrivit FT.

Bundesbank a scris într-un raport publicat luni că indicatorii economici pictează „o imagine mohorâtă”, iar în timp ce restricțiile aplicate gospodăriilor și businessurilor sunt relaxate, „viața economică și socială din Germania este încă foarte departe de ce era considerat înainte normal”.

Banca centrală a dezvoltat un indice al activității economice actualizat săptămânal pentru a măsura modul în care evoluează economia în funcție de anumite date ce pot fi colectate în timp real, precum traficul rutier, consumul de electricitate, poluarea aerului, zboruri, căutări Google, rata de angajare în economie și circulația banilor..

Indicele s-a situat la minus 2,2% în ultima săptămână din luna martie, când economia a fost lovită în plin de măsurile de carantină – ceea ce subliniază un declin de 1,9% pentru primul trimestru.

Estimările de PIB pe datele preliminare publicate vineri au arătat o cădere economică de 2,2% în primul trimestru – cel mai mare declin din ultimii 11 ani, însă sub prăbușirea din alte țări ale zonei euro.

Pentru luna aprilie, indicele s-a situat la minus 4,6% - nivel care arată o evoluție negativă ulterioară până la jumătatea lunii mai, conform Bundesbank.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu