Toate imperiile au cicluri istorice care culminează cu o perioadă de prosperitate și pace, dar care treptat se transformă în declin, generând revoluții și războaie, urmate de o nouă ordine mondială, explică antreprenorul și filantropul Raymond Dalio, analizând situațiile Statelor Unite și Chinei."În capitolul 1 ("Imaginea generală într-o prezentare scurtă"), am analizat arhetipurile ascensiunii și declinului imperiilor și monedelor acestora, precum și diversele tipuri de putere pe care le-au câștigat și le-au pierdut, iar în Capitolul 2 ("Marele ciclu al banilor, creditelor, datoriilor și activităților economice") și în anexa sa ("Schimbarea valorii banilor"), am examinat ciclurile monetare, ale creditelor și datoriilor. În acest capitol, voi analiza ascensiunea și declinul imperiilor olandez, britanic și american, ale monedelor acestora și voi ajunge la ascensiunea imperiului chinez", afirmă miliardarul american Raymond Dalio, antreprenor specializat în fonduri de investiții și filantrop, în articolul intitulat "Ordinea mondială aflată în schimbare: marile cicluri din ultimii 500 de ani".
"Deși evoluția imperiilor și a monedelor este o poveste continuă, care a început înainte de istoria înregistrată, în acest capitol voi începe analiza din anul 1600. Obiectivul meu este să stabilesc unde suntem acum din perspectivă istorică și să aducem datele la zi. Voi începe prin a examina foarte pe scurt cum arată aceste Mari Cicluri și apoi să fotografiez ultimii 500 de ani pentru a arăta specificitățile acestor Mari Cicluri, înainte de a examina mai îndeaproape declinurile imperiilor olandez și britanic și ale monedelor lor. Apoi, voi arăta cum s-a produs declinul imperiului britanic și al lirei, transformându-se în ascensiunea imperiului american și a dolarului, observând și emergența imperiului chinez și a yuanului. Aceste lucruri ne vor aduce în prezent și ne vor pregăti de ceea ce urmează să se întâmple", subliniază Raymond Dalio.
Marele ciclu de viață al unui imperiu
La fel cum există un ciclu de viață al omului care de obicei durează aproximativ 80 de ani (mai mult ori mai puțin) și niciunul nu este exact identic dar majoritatea sunt similare, există un ciclu de viață analog al imperiului, care prezintă specificități ale unui model.
Ciclul de viață al unui imperiu, început prin ascensiune și încheiat prin declin, se înscrie în configurația ordinii mondiale. Pe scurt, etapele sunt, conform unui grafic în formă de clopot: o curbă în ascensiune cu etapele noua ordine mondială, pace, prosperitate și creșterea datoriei productive, datorii fără acoperire în active și discrepanțe majore ale avuției, urmate de vârful curbei prosperității și începerea declinului, prin etapele incapacității de plată a datoriilor și scădere economică, tipărire de bani și noi credite, revoluții și războaie, restructurări ale datoriilor suverane și modificări politice, o nouă ordine mondială.
"Pe scurt, după crearea unui nou set de reguli și instituirea unei noi ordini mondiale, există de obicei o perioadă pașnică și prosperă. Pe măsură ce oamenii se obișnuiesc cu asta, mizează tot mai mult pe continuitatea prosperității și se împrumută din ce în ce mai mult pentru menținerea acestei situații, ceea ce duce la ajungerea în starea datoriilor neacoperite. Pe măsură ce crește prosperitatea, cresc și diferențele de avuție. La un moment dat, datoriile neacoperite explodează, ceea ce duce la tipărirea de bani, credite suplimentare și din ce în ce mai multe conflicte interne, ceea ce duce la o revoluție pentru redistribuirea avuției, care se poate face în mod pașnic ori prin violență. De obicei, în acest moment al ciclului, imperiul conducător care a câștigat ultimul război economic și geopolitic este mai puțin puternic în raport cu puterile rivale care au prosperat în perioada favorabilă, și, date fiind condițiile economice nefavorabile și disensiunile dintre puteri, apare un fel de confict. Datoriile, crizele economice interne și mondiale generează revoluții și războaie în urma cărora apar noi câștigători și învinși. Apoi, câștigătorii se reunesc pentru a crea noua ordine internă și mondială", explică Raymond Dalio, notând că Statele Unite sunt acum cel mai puternic imperiu, dar nu la o diferență mare de principalul rival, fiind în declin, în timp ce puterea Chinei este în ascensiune rapidă, nemaifiind alte puteri la un nivel apropiat.
Astfel, conform unui grafic în care coeficientul puterii maxime este 1,0, Statele Unite sunt acum la nivelul 0,8 (în scădere de la 1,0), China se află la nivelul 0,6 (în creștere), iar Rusia este la nivelul 0,3.
Un alt grafic observă ascensiunea și declinul imperiilor olandez, britanic, american și chinez în ultimele patru secole. În prezent, puterea SUA pare a fi în declin după atingerea vârfului, în timp ce China este în ascensiune.
Autorul observă că ascensiunea și declinul unui imperiu poate fi observată în funcție de indicatorii privind situația educației, comerțului, inovării și tehnologiei, productivității, competitivității, funcționării centrelor financiare, capabilitățile militare și activele rezervelor.
În ultimii 500 de ani, ascensiunea și decăderea imperiilor au urmat acest model. Astfel, imperiul olandez a început să se afirme în anii 1500-1600, în contextul declinului imperiului spaniol, dobândind putere suficientă în 1581. În anul 1750, britanicii au devenit mai puternici decât olandezii, urmând o serie de conflicte militare în anii 1780-1784. Britanicii au câștigat atât din punct de vedere financiar, cât și militar. În context, la sfârșitul secolului 18 și începutul secolului 19, în Europa au avut loc o serie de războaie, iar alianțele s-au schimbat frecvent. Britanicii și aliații lor au fost câștigători în 1815.
Puterile câștigătoare (Anglia, Rusia, Austria și Prusia) au stabilit ulterior o nouă ordine mondială, prin congresul de la Viena și Tratatul Paris, marcând începutul "secolului imperial" britanic, cu instituirea capitalismului, Prima Revoluție Industrială, prosperitate.
După A Doua Revoluție Industrială, disensiunile din anii 1900-1914 referitoare la împărțirea avuției și controlul geopolitic au condus la războaie și revoluții (ex: 1917, Rusia).
Primul Război Mondial (1914-1918) s-a soldat cu moartea a 8,5 milioane de militari și a 13 milioane de civili. A urmat gripa spaniolă, soldată cu moartea a 20-50 de milioane de oameni.
În mod tipic, după război, puterile câștigătoare (SUA, Marea Britanie, Franța, Japonia și Italia) s-au reunit pentru a stabili noua ordine mondială. Conferința de Pace de la Paris, din 1919, s-a încheiat prin Tratatul Versailles. Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria au pierdut teritorii. Statele Unite au devenit putere mondială.
În acest context, amplificat de criza economică din anii 1930, Japonia și Germania au început expansiuni teritoriale, generând războaie în Europa și Asia, care au culminat cu Al II-lea Războiul Mondial, încheiat în anul 1945 și câștigat de țări care au utilizat noi tehnologii (ex: SUA, bomba nucleară). Cum se întâmplă de obicei după războaie, puterile câștigătoare (SUA, Marea Britanie și Rusia), au stabilit noua ordine mondială. În timp de SUA și aliații au aplicat o abordare democratic-capitalistă în distribuirea resurselor, URSS (Rusia) a instituit sistemul comunist, la fel și China.
În contextul în care Uniunea Sovietică, putere nucleară, a înregistrat eșecuri economice din cauza incapacității de susținere a extinderii teritoriale și a cursei înarmării, s-a destrămat în 1991.
În China, moartea lui Mao Zedong în 1976 l-a adus la putere pe Deng Xiaoping, care a introdus elemente capitaliste în economie, inclusiv conceptul de proprietate privată asupra marilor companii, dezvoltarea creditării și a piețelor financiare, inovații tehnologice și apariția miliardarilor. China a devenit mai puternică din multe puncte de vedere, iar acum are o ascensiune a puterii într-un ritm mai rapid decât Statele Unite și alte țări dezvoltate, concluzionează autorul.
0 comments :
Trimiteți un comentariu