Christine Lagarde, președintele BCE: Banca Centrală Europeană este independentă,nu este afectată de hotărârea Curții constituționale germane

Știrea a fost publicată joi, 7 mai 2020, 20:27 în categoria

Christine Lagarde, preşedintele BCE: Banca Centrală Europeană este independentă,nu este afectată de hotărârea Curţii constituţionale germane Banca Centrală Europeană este o instituție "independentă", astfel că nu este afectată de hotărârea instanței constituționale din Germania privind un program de obligațiuni, afirmă Christine Lagarde, președintele BCE.

"Suntem o instituție independentă, responsabilă în fața Parlamentului European, ne ghidăm după mandat. Vom continua să facem ceea ce este necesar pentru a aplica mandatul. În mod neclintit, vom continua să facem acest lucru", a declarat Christine Lagarde, conform agențiilor Bloomberg și Reuters.

Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru a garanta supremația legislației comunitare, a anunțat comisarul UE pentru Comerț, Phil Hogan, denunțând, alături de Franța, decizia Curții Constituționale din Germania privind un program al Băncii Centrale Europene. Bruxellesul va face "tot posibilul pentru a asigura supremația" legislației UE, a declarat Phil Hogan, comisarul european pentru Comerț, citat de site-ul Politico.eu.

Anterior, Comisia Europeană a comunicat: "Reiterăm primatul dreptului comunitar și faptul că deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt obligatorii pentru toate jurisdicțiile naționale".

La rândul său, ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a denunțat decizia instanței constituționale din Germania. "Decizia Curții Constituționale din Karlsruhe nu este un element de stabilitate. Este important să reamintim independența BCE, singura instituție abilitată să decidă ce este necesar în privința politicii monetare a zonei euro", a declarat Bruno Le Maire.

"Tratatele europene garantează independența Băncii Centrale Europene, care ia deciziile în mod total independent și stabilește condițiile exercitării mandatului sub supravegherea exclusivă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Noi toți din zona euro menținem angajamentul independenței BCE", a subliniat ministrul francez de Finanțe.

Curtea Constiuțională din Germania a cerut, marți, Băncii Centrale Europene (BCE) să ofere argumente în favoarea deciziei privind emiterea de euroobligațiuni. Decizia BCE a fost autorizată în 2018 de Curtea de Justiție a UE. Instanța constituțională germană a admis că decizia "nu înseamnă constatarea vreunei încălcări" comise de către BCE, dar solicită argumente în favoarea finanțării datoriilor statelor europene. Hotărârea se referă parțial la euroobligațiunile în valoare de 2.600 de miliarde de euro emise în perioada 2015-2018 prin Programul de relaxare cantitativă al BCE.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihai Draghici

0 comments :

Trimiteți un comentariu