Creșterea neașteptată a economiei în T1/2020 oferă perspectiva unei reveniri în V și a unei recuperări mai rapide

Știrea a fost publicată luni, 18 mai 2020, 03:07 în categoria

Creşterea neaşteptată a economiei în T1/2020 oferă perspectiva unei reveniri în V şi a unei recuperări mai rapide ♦ INS a publicat vineri datele privind evoluția PIB în prima parte a anului, care indică, spre surprinderea economiștilor, un avans al economiei de 0,3% în T1/2020 față de T4/2019 ♦ Economiștii sunt surprinși, iar unii cred că datele oferă perspectiva unei recuperări mai rapide.

Pentru economiști, proble­ma nu era dacă economia va intra pe minus în primul tri­mestru, ci cât de mare va fi căderea. Datele pentru luna martie arată rău – o cădere pe toa­te fronturile, minus 18% în industria pre­lucrătoare, minus 11% la exporturi și tot așa, cu o excepție notabilă: con­strucțiile, care au avansat în martie, an/an, cu 30%.

Economiștii au fost surprinși să vadă economia pe plus și cred că datele la T1 oferă perspectiva unei reveniri în „V“ – adică, după o cădere abruptă să urmeze o revenire la fel de puternică. Problema este cât de mare va fi acest „V“, iar cât de mare va fi depinde de cât de lungă în timp va fi căderea.

„Va fi o creștere în «V». Depinde însă cât de adânc va fi acest «V». Noi sperăm că răul este în spate, că din T3 vom reporni, dar cifrele pe care le avem în față sunt îngrozitoare și nu scăpăm fără un minus 5-6% în acest an“, crede Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank.

Pentru economistul Laurian Lungu, da­tele la T1 sunt importante, chiar dacă nu pot anticipa evoluțiile viitoare.

„Datele la T1 sunt extrem de relevante. Pentru că, chiar dacă starea de urgență a fost instituită la 16 martie, tendința de scă­dere a vânzărilor a fost vizibilă înce­pând cu 10 martie - iată o economie care a stat 2/3 din lună într-o criză gravă și a ră­mas pe plus. Aceasta este marea sur­priză, o surpriză plăcută. Aceste date mă fac să cred că vom trece mai ușor peste cri­ză. Totul depinde însă de viteza de reve­nire a economiei. Dacă, în UE, lan­țurile de producție grav afectate se refac, atunci s-ar putea să avem o revenire mai rapidă și nici căderea să nu fie atât de mare.“

Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, crede că scenariul unei reveniri în „V“ este plauzibil, cu con­di­ția ca trendul actual al reducerii numă­rului de îmbolnăviri să se mențină și boala să nu revină: „Pentru fiecare lună închisă, economia a pierdut punc­te de PIB. De aceea, rezultatele la T1 sunt pozitive.“

Potrivit lui Codîrlașu, faptul că România s-a menținut în „scenariul pozitiv“ al epidemiei, cu îmbolnăviri mai puține, ajută economia să-și revină mai repede pentru că oferă o speranță, iar speranța contează enorm în vremuri de criză, inclusiv în evoluția consu­mului: cu cât mai puține îmbolnăviri și decese, cu atât mai mult optimism; cu cât mai mult optimism, cu atât mai mult consum; cu cât mai mult consum, cu atât o revenire mai rapidă.

„Dacă se menține actualul trend de reducere a numărului celor afectați, atunci scenariul revenirii în «V» este plau­zibil. Dacă  trendul este răsturnat, atunci nu există nicio șansă pentru un astfel de scenariu.“

Economistul Aurelian Dochia spune că datele la T1 alimentează speranța că al doilea trimestru nu va fi atât de groaznic: „Chiar dacă o creștere de 0,3% este în marja de eroare, datele la T1 legitimează speranța că T2 nu va fi atât de dramatic pe cât se anticipa“.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iulian Anghel

0 comments :

Trimiteți un comentariu