Cum poate tehnologia să salveze economia din criză? Urmăriți luni, de la 10.30, la conferința Confidex, o discuție cu Răzvan Atim, șeful pe Europa de Est al UiPath, cel mai valoros startup pornit din România

Știrea a fost publicată duminică, 10 mai 2020, 21:22 în categoria

Cum poate tehnologia să salveze economia din criză? Urmăriţi luni, de la 10.30, la conferinţa Confidex, o discuţie cu Răzvan Atim, şeful pe Europa de Est al UiPath, cel mai valoros startup pornit din România Răzvan Atim conduce, în calitate de general manager pentru Europa de Est, activitatea UiPath în regiune. S-a alăturat echipei UiPath în 2007, pe când compania avea doar zece angajați, ceea ce îl face să fie unul dintre veteranii acestui business. A fost primul angajat în vânzări al UiPath și a contribuit activ la creșterea companiei până la stadiul de lider de piață.

Din poziția pe care o ocupă, Răzvan Atim urmărește creșterea pieței regionale, prin facilitarea accesului la platforma de hiper-automatizare a UiPath pentru întreprinderi și organizații de toate dimensiunile.

UiPath este o companie care s-a specializat în ultimii ani în cea mai în vogă tehnologie la nivel global, dezvoltarea de roboți software care automatizează procesele de lucru din companii. Printre clienții firmei fondate în România se numără General Electric, Walmart și Chevron.

Daniel Dines a fondat în 2005, împreună cu Marius Tîrcă, într-un apartament din zona Delea Veche din București, o companie specializată în furnizarea de soluții software pentru outsourcing. Ulterior, firma s-a specializat în soluții de automatizare robotizată a proceselor, iar în 2015, cei doi au înființat o companie separată, UiPath, care până astăzi a strâns finanțări de peste un miliard de dolari.

În aprilie 2019, UiPath a primit o rundă de finanțare record, de 568 de milioane de dolari (500 mil. euro), care a dus evaluarea companiei la 7 miliarde de dolari (6,3 mld. euro).

Mai multe despre planurile UiPath aflați mâine din videoconferința „Confidex: Tehnologia – ingredientul-cheie pentru depășirea crizei în România”, unde Răzvan Atim este unul dintre speakeri. Videoconferința va fi transmisă live, începând cu ora 10.30, pe site-ul Ziarului Financiar (

www.zf.ro

) și pe pagina de Facebook.

Detalii despre videoconferință, agendă și speakeri puteți găsi AICI



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina-Elena Vasiliu

0 comments :

Trimiteți un comentariu