Anul 2020 trebuia să reprezinte momentul în care Germania își arăta statutul de conducător, în condițiile în care va prelua de la 1 iulie președinția Consiliului Uniunii Europene. Pandemia de COVID-19 reprezintă o reluare a eurocrizei din deceniul trecut și, în prezent, se pare că rolul grecilor de atunci, care fluturau pancarte cu în care Angela Merkel apărea cu mustața lui Adolf Hitler, a fost luat de italieni și spanioli, scrie Bloomberg.În timpul eurocrizei, Germania a participat în programe de salvare chiar dacă tratatele Uniunii Europene interzic acordarea ajutoarelor de stat. Acum, Germania ajută din nou țările membre, cancelarul Angela Merkel anunțând săptămâna trecută că țara este pregătită să contribuie mai mult la bugetul Uniunii, afectată de pandemia de coronavirus. De asemenea, Germania a spus nu „corona-obligațiunilor”, exact cum a respins și euro-obligațiunile.
Erorile de comunicare pot fi o bombă cu ceas care ar putea distruge într-o zi ideea unei Europe unite și reflectă un defect în proiectarea Uniunii și un deficit în conștiința politică a Germaniei. În mare parte pentru că UE este un bloc în stare incipientă. Pentru a funcționa în continuare, are nevoie de un lider inofensiv, sau de un hegemon. Însă o singură țară este suficient de puternică din punct de vedere economic și politic pentru a juca acest rol.
În relațiile internaționale, un hegemon nu este o putere care domină prin forță brută. În schimb, este o țară care își folosește puterea pentru a conserva un sistem complex, chiar dacă își ignoră interesele naționale. De exemplu, poate fi un creditor de ultim resort. Marea Britanie și-a asumat acest rol în secolul al XIX-lea, iar Statele Unite după cel de Al Doilea Război Mondial, prin sistemul Bretton Woods.
În același mod, Germania ar trebui să accepte că este hegemonul zonei euro. Însă există o problemă. Integrarea europeană a început în anii 1950, după un război masiv inițiat de nemți. În consecință, instituțiile europene au fost construite de la bun început în ideea ca nicio țară, în special Germania, să le poată domina pe celelalte. Berlinul contribuie cu 21,44% la capitalul Băncii Centrale Europene, însă abia dacă depășește Malta în ceea ce privește influența (0,09%) din Consiliul guvernatorilor, potrivit site-ului BCE.
În cadrul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), una dintre cele mai importante elemente ale strategiei zonei euro de apărare împotriva crizelor, Germania are suficientă greutate încât să blocheze decizii, însă nu să le facă. Și lista poate continua.
O soluție ar putea fi introducerea unui guvern adecvat pentru zona euro și pentru UE, cu propriile venituri fiscale și puteri bugetare. Germania ar fi cel mai mare contingent al noii entități, precum Virginia la începuturile Statelor Unite ale Americii. Însă niciun membru al Uniunii nu este pregătit în prezent pentru un asemenea pas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu