Ministrul Finanțelor Florin Cîțu, a scris, duminică, pe Facebook, că România a reușit o creștere economică în termeni reali de 0.3% față de trimestrul 4 din 2019. „Acest lucru se traduce într-o rată de creștere anuală de 2.7%”, consideră ministrul.
Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a scris, duminică, pe Facebook, că România a reușit o creștere economică, în ciuda „criticilor și estimărilor apocaliptice”.
„Sectorul privat în special, economia în general, a răspuns perfect măsurilor implementate de guvern încă din februarie pentru a reduce efectele pandemiei. Felicitări! România a reușit, împotriva tuturor criticilor și estimărilor apocaliptice, o creștere ecoomică în termeni REALI de 0.3% față de trimestrul 4 din 2019. Acest lucru se traduce într-o rată de creștere anuală de 2.7%. Am spus că această creștere elimină TOATE scenariile apocaliptice promovate zilnic de propaganda socialistă. De ce? Simplu. Media estimărilor analiștilor pentru creșterea economică era de -0.9%. Asta estimau economiștii/analiștii. Am spus de nenumărate ori că este mult prea pesimist și că pe baza modelelor macro pe care eu le folosesc economia României s-ar putea să fie singura cu creștere economică din UE în primul trimestru”, a scris ministrul pe rețeaua de socializare.
Potrivit acestuia, deficitul bugetar a fost crescut pentru a aloca mai mulți bani pentru sănătate, șomaj tehnic, plata concediilor medicale, rambursare TVA anticipat, investiții.
„Nu trebuie să ne oprim aici. Urmează luni dificile pentru economia României și pentru români. Am crescut deficitul bugetar pentru a aloca mai mulți bani către sănătate, șomaj tehnic, plata concediilor medicale, rambursare TVA anticipat, investiții. Iar deficitul trebuie finanțat. Doar PSD crește taxe și nu plătește facturi pentru a diminua deficitul. În același timp criza din sănătate nu s-a terminat. (...) Cifrele pentru primul trimestru arată fară niciun dubiu că am luat TOATE masurile potrivite în acel moment”, a mai scris Florin Cîțu.
Potrivit ministrului Finanțelor, cel mai mare pericol pentru economia României și pentru romani „vine din Parlament. Proiectele populiste care reduc veniturile și cresc cheltielile bugetare pot arunca Romania în HAOS economic. Acest lucru trebuie să se oprească!”.
Ministrul Finanțelor Florin Cîțu: România a reușit o creștere economică în termeni reali de 0,3% față de trimestrul 4 din 2019
Știrea a fost publicată duminică, 17 mai 2020, 22:07 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu