luni, 4 mai 2020

Producătorii de alimente și fermierii îi roagă pe europeni să mănânce mai mult

Producătorii de alimente şi fermierii îi roagă pe europeni să mănânce mai mult Belgienilor li s-a cerut să mănânce mai multe porții de cartofi prăjiți, britanicii sunt îndemnați să-și pună în farfurii fripturi, iar francezii au fost presați să contribuie la creșterea consumului de brânză, scrie Financial Times. Aceste îndemnuri neobișnuite nu se datorează faptului că oamenii au nevoie de mâncare pentru a-și reduce stresul provocat de izolare, ci pentru a ajuta la eliminarea unui surplus de produse creat de criza care a închis restaurantele, hotelurile și locurile de muncă din mai toată Europa.

Cu clienții forțați să stea pe lângă casă sau în casă, fermierii continentului și producătorii de alimente încearcă să-i convingă pe aceștia să le consume produsele acasă. În Belgia, cel mai mare exportator de cartofi prăjiți congelați din lume, asociația comercială Belgapom îi roagă pe oameni să mănânce o porție suplimentară pe săptămână pentru a reduce surplusul de cartofi de 750.000 de tone.

„Cartofii prăjiți sunt un patrimoniu cultural intangibil. Este o tradiție ca belgienii să aibă pe masă această mâncare o dată pe săptămână. Cerem oamenilor să adauge acestui moment de bucurie un timp suplimentar pe săptămână“, a spus Romain Cools, secretarul general al Belgapom.

Agricultorii europeni se confruntă cu prăvălirea peste ei a munților de unt și carne de vită și cu revărsarea lacurilor de vin și lapte - „calamități“ văzute ultima dată în perioada de supraproducție de la începutul anilor 1980 - în timp ce criza coronavirusului devastează cererea. Depozitele sunt burdușite cu brânză care nu poate fi vândută, beciurile dau pe dinafară de vin, producătorii de lapte aruncă surplusul la canal, iar legumele sunt lăsate să putrezească. Producătorii de vinuri europeni se confruntă cu o scădere estimată la 35% a volumului vânzărilor, potrivit CEEV, un grup de lobby pentru industria de profil.

Doar în Italia, pivnițele țării dețin 54 de mii de hectolitri de vin, echivalentul a peste 7 miliarde de sticle sau a unui an de vânzări, potrivit lui Dino Scanavino, președintele Confederației fermierilor italieni Cia-Agricoltori Italiani. În Marea Britanie, cel puțin 2 milioane de litri de lapte din cei 35 de milioane de litri produși zilnic sunt în plus și sunt transformați în lapte praf, marfă mai versatilă și mai ușor de depozitat, sau sunt aruncați, se plânge Peter Alvis, președintele asociației regale a producătorilor de lapte britanici.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu