Acționarii care se sacrifică acum vor prospera când creșterea se va relua, scrie Kristalina Georgieva, managing director al Fondului Monetar Internațional, într-o opinie publicată de Financial Times.În condițiile în care ne pregătim pentru o recesiune profundă în 2020 și o redresare doar parțială în 2021, rezistența băncilor va fi pusă la încercare. A dispune de poziții solide de capital și lichiditate pentru susținerea creditării va fi esențial. Unul din pașii necesari pentru întărirea pozițiilor băncilor este reținerea câștigurilor. FMI a calculat că cele 30 de bănci de importanță sistemică la nivel mondial au distribuit aproximativ 250 mld. $ sub formă de dividend și răscumpărări de acțiuni anul trecut. În acest an, acestea ar trebui să-și rețină câștigurile pentru acumularea de capital în sistem, susține șefa FMI.
Bineînțeles, aceasta are implicații neplăcute pentru acționari, pentru care dividendele bancare ar putea reprezenta o sursă importantă de venit, însă în fața unei scăderi economice abrupte, există argumente puternice pentru întărirea în continuare a bazei de capital a băncilor.
Clădirea unor baze mai solide se înscrie în seria de acțiuni întreprinse pentru stabilizarea economiei.
Interesele acționarilor bancari se suprapun celor ale autorităților de supervizare și clienților. Toți acționarii vor avea în ultimă instanță de câșitgat dacă băncile rețin capitalul în loc să plătească acționarilor în timpul pandemiei. Protejarea solidității sectorului bancar în acest moment înseamnă că odată cu accelerarea revenirii acționarii se pot aștepta la plăți însemnate, scrie Georgieva.
Necesitatea conservării capitalului este deja recunoscută, iar acest lucru trebuie să se întâmple la scară mai largă, în opinia șefei FMI.
În unele țări, băncile au decis în mod voluntar să suspende colectiv plățile și răscumpărările de acțiuni. În altele, autoritățile de supervizare au fost nevoite să exercite presiuni în acest sens.
Deciziile la nivel colectiv sunt vitale. Băncile care acționează pe cont propriu ar putea fi penalizate dacă investitorii nu înțeleg necesitatea unei astfel de decizii. Toate băncile ar trebui acoperite, indiferent dacă sunt de stat sau private, comerciale sau de investiții. Însă nicio bancă nu poate acționa singură, iar dacă voința colectivă nu există, autoritățile de supraveghere ar trebui să ia decizii pentru ele, scrie Georgieva.
Astăzi, autoritățile din multe țări folosesc teste de rezistență pentru a determina dacă și cu cât ar trebui restricționate plățile. Este timpul ca aceste teste, lansate pentru prima dată de FMI cu peste 20 de ani în urmă, să fie updatate pentru a lua în considerare probabilitatea în creștere a unor scenarii economice mai sumbre pe fondul pandemiei.
Coordonarea internațională este vitală. Sectorul public face tot posibilul pentru a se evita o nouă criză bancară. Acționarii au interesul și obligația de a face la fel, în opinia șefei FMI.
Problema dividendelor nu se rezumă la sectorul bancar. În Germania, de exemplu, întreaga industrie auto a stârnit mânia pentru decizia de a acorda în continuare dividend în timp ce pledează pentru un pachet de stimulente din partea Berlinului.
Marea Britanie a decis recent să interzică firmelor care iau cele mai mari credite susținute de stat pentru combaterea efectelor pandemiei să plătească dividend sau bonusuri sub formă de cash.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu