Tranzacție fulger de 29,8 mil. lei la TeraPlast Bistrița: 7,9% din companie a mers în mâinile a 20 de acționari. Maghiarii de la Marley Magyarország, posibili vânzători

Știrea a fost publicată marți, 26 mai 2020, 22:47 în categoria

Tranzacţie fulger de 29,8 mil. lei la TeraPlast Bistriţa: 7,9% din companie a mers în mâinile a 20 de acţionari. Maghiarii de la Marley Magyarország, posibili vânzători Un pachet de 7,9% din procesatorul de PVC TeraPlast Bistrița (simbol bursier - TRP) a schimbat proprietarii în ședința de marți într-o tranzacție de 29,7 milioane de lei, iar potrivit informațiilor publicate la Bursă și agregate de ZF este vorba de un plasament privat încheiat între marii investitori.

Pachetul de 106 milioane de acțiuni a fost schimbat în 20 de tranzacții la un preț de 0,28 lei pe acțiune, cu 9,09% mai mic față de cel din piață.

Până la ora redactării acestei știri, nici cumpărătorii și nici vânzătorii nu au fost publicați la Bursă, iar având în vedere mărimea pachetului, respectiv de peste 5% din pragul legal de raportare, aceștia ar trebui să notifice Bursa în perioada următoare.

Potrivit raportului pe 2019 al TeraPlast, ungurii de la Marley Magyarország au un număr de acțiuni identic cu cel tranzacționat astăzi, ceea ce înseamnă că cel mai probabil ei sunt vânzători. Însă acest lucru va fi știut cu siguranță după publicarea detaliată a tranzacției bursei.

Cel mai mare acționar al TeraPlast Bistrița este Dorel Goia, cu o deținere de 46,8%, iar printre acționari se mai găsesc finlandezii de la KJK Balkan Holding (10%), dar informațiile agregate de ZF arată că și fondurile de pensii au 11% din TeraPlast.

Tranzacția vine la doar o zi după ce CFO-ul Grupului TeraPlast, Ioana Birta, a spus în exclusivitate în emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi că societatea are toate motivele să creadă că va închide anul pe plus față de 2019, în pofida coronacrizei. De altfel, marți, TeraPlast Bistrița a venit cu un comunicat la Bursă potrivit căruia primul semestru al anului se va situa peste aceeași perioadă a anului trecut în privința rezulatelor financiare.

De la începutul anului, acțiunile TRP înregistrează o creștere de 9,2%, pe fondul unui rulaj de 42,8 milioane de lei, emitentul ajungând la 413,4 milioane lei capitalizare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu