Elon Musk, directorul executiv din cadrul Tesla și SpaceX, a declarat că a sosit momentul ca Amazon să fie desființat, potrivit CNBC.Miliardarul a postat joi un mesaj pe Twitter prin care subliniază monopolul exercitat de Amazon, cel mai mare retailer din lume, adăugând că următoarea carte a autorului Alex Berenson, în care va analiza criza generată de coronavirus, a fost respinsă de compania lui Jeff Bezos.
Berenson a criticat constant restricțiile de circulație impuse de autoritățile americane și a sugerat că riscul de mortalitate ar putea fi mult mai mare pentru persoanele tinere.
„E o nebunie curată @JeffBezos. A sosit momentul să desființezi Amazon. Monopolurile sunt rele!”, a spus Musk.
Miliardarul a fost extrem de vocal în ceea ce privește politicile guvernamentale ale Statelor Unite din timpul pandemiei de coronavirus. De asemenea, Musk a declarat că este de acord cu redeschiderea timpurie a activităților economice, adăugând că măsurile de izolare sunt fasciste și nedemocratice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu