Aglomerația din clădirile de birouri devine o mare problemă pentru Japonia: Numărul de cazuri din Tokyo a crescut accelerat la nivelul de la începutul lunii mai

Știrea a fost publicată miercuri, 24 iunie 2020, 12:12 în categoria

Aglomeraţia din clădirile de birouri devine o mare problemă pentru Japonia: Numărul de cazuri din Tokyo a crescut accelerat la nivelul de la începutul lunii mai Numărul de noi cazuri de infectare cu coronavirus a crescut în Tokyo la 55, miercuri, la cel mai ridicat nivel din ultimele 50 de zile, întrucât s-a descoperit un focar de infecții într-o clădire de birouri din capitala japoneză, potrivit Reuters, care citează radioul public din Japonia NHK.

Metropola cu o populație de 14 milioane de locuitori a încercat să mențină numărul de cazuri noi sub nivelul de 20 pe zi după ce Japonia a renunțat la starea de urgență în data de 25 mai.

Tokyo a anunțat că va reinstaura o serie de restricții în cazul în care numărul de cazuri trece de 50 de pacienți noi pe zi – un nivel care nu a mai fost depășit din data de 5 mai.

Înainte ca bilanțul de miercuri să fie publicat, guvernatoarea Tokyo-ului, Yuriko Koike, a avertizat că ziua de astăzi va aduce un număr ridicat de infectări, în urma identificării focarului la respectiva clădire de birouri.

„Focarele la locul de muncă au devenit o mare problemă în ultima perioadă. În cazul unor businessuri precum restaurantele sau cantinele poți vedea măsurile implementate, dar în cazul birourilor este dificil să urmărești măsurile de precauție implementate în birouri. Situația actuală ne arată că și birourile pot deveni focare, de aceea ne dorim ca toată lumea să se mai gândească o dată ce ar putea însemna noua normalitate la locul de muncă”, a explicat Yuriko Koike, în fața jurnaliștilor.

Pe lângă cifrele atribuite birourilor, Koike a atras atenția și asupra zonei Shinjuku, cunoscută pentru viața de noapte efervescentă, unde au fost descoperite 10 cazuri noi.

Cu toate acestea, Tokyo-ul a fost cruțat până acum de răspândirea accelerată a virusului, așa cum s-a întâmplat în celelalte capitale mari ale lumii. Până acum, Tokyo înregistrează 5.800 de cazuri de coronavirus și 323 de morți provocate de Covid-19.

La nivelul întregii țări, Japonia a înregistrat 18.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar 965 de persoane au decedat. La nivel global, peste 9,26 milioane de oameni au fost confirmați pozitiv, dintre care 475.880 de persoane au decedat.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu