Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), instituție dedicată celor mai bune practici în relația cu investitorii, a reconfirmat-o pe Daniela Șerban în poziția de Președinte ARIR, ca urmare a votului membrilor fondatori și asociați exprimat în cadrul adunării generale a instituței.ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018, împreună cu Bursa de Valori București (BVB), Alro, Electromagnetica, Franklin Templeton, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Cosmin Răduță și Tony Romani, potrivit informațiilor transmise de instituție, iar ulterior, companiile Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania și Transgaz au aderat ca membri asociați, iar INNOVA Project Consulting și ENVISIA ca membri afiliați.
„ARIR și-a pus amprenta în doar un an în dezvoltarea pieței de capital din România, prin proiecte cu impact pe termen lung. Prin lansarea indicatorului VEKTOR, companiile listate la BVB au făcut eforturi fără precedent pentru a-și îmbunătăți comunicarea cu investitorii și guvernanța corporativă. Am reușit să inovăm și să dublăm comunitatea de la lansare, iar în toamnă vom premia din nou cei mai buni profesioniști și cele mai bune companii listate din România în urma votului investitorilor din întreaga lume. Pe lângă direcțiile strategice din primul mandat, reglementare, prezentare, recunoaștere, în acest an vom fi mai activi în comunicarea cu analiștii și companiile interesate de listarea la bursă sau emisiuni de obligațiuni”, transmite Daniela Șerban.
Totodată, din consiliul director vor face parte trei membri noi, respectiv Ana-Maria Imbrea, ALRO – Vicepreședinte ARIR; Alexandra Țițan, Electrica; Ioan Șumandea, Banca Transilvania – Vicepreședinte ARIR. Adrian Tănase, Bursa de Valori București; Tony Romani și Valentina Dinu, Nuclearelectrica, au fost reconfirmați în componența boardului instituției.
Mandatele Consiliului Director sunt pentru un an, începând cu 1 mai.
ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanță corporativă. A fost înființată în Noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri,profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți.
0 comments :
Trimiteți un comentariu