Pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919 a omorât aproximativ 50 de milioane de persoane. A început în ianuarie și februarie în SUA când mai mulți oameni au murit manifestând simptome precum dureri de cap, dificultăți respiratorii, tuse și febră. Câteva luni mai târziu, în luna mai, pacienții din Franța, Belgia și Germania au început să prezinte simptome asemănătoare, scrie Euronews.Una dintre cele mai devastatoare pandemii din istorie, așa-numita gripă spaniolă este un punct de referință extrem de important pentru istoricii care caută să pună în perspectivă situația actuală.
Istoria se repetă
„Mă simt ca și cum aș fi într-o mașină a timpului, tot ce am investigat devine realitate pe zi ce trece”, au declarat istoricii spanioli Laura și María Lara Martínez. Surorile au început să studieze gripa spaniolă cu doi ani în urmă, iar paralele dintre pandemia de astăzi și evenimentele din urmă cu un secol au fost evidente de la bun început.
În 1918, oamenii au spus că este o „simplă răceală”, iar măsurile impuse de starea de carantină ne sunt familiare și astăzi, fiind închise teatrele, școlile și granițele.
Spațiile publice, inclusiv telefoanele, erau dezinfectate în mod constant și oamenii din anumite zone ale Statelor Unite puteau primi amenzi de 100 de dolari pentru nepurtarea măștii. În 1918, oamenii au înțeles de la bun început că mulțimile pot amplifica transmiterea bolii.
„Mama tuturor pandemiilor”
Al doilea val de infecții, mult mai mortal decât primul, a coincis în Spania cu relaxarea restricțiilor de circulație. Astfel, iarna a fost martora unui număr tot mai mare de focare de infecție.
„Sfârșitul pandemiei a depins de fiecare țară în parte: de informația și de pregătirea specialiștilor și de interesele clasei politice”, spune istoricul Jaume Claret Miranda.
Specialiștii sunt de acord asupra faptului că sfârșitul pandemiei a avut loc în 1920, când societatea a reușit să dezvolte așa-numita „imunitate de turmă”, chiar dacă virusul nu a dispărut niciodată în totalitate.
„Au fost găsite urme ale aceluiași virus în alți viruși gripali. Gripa spaniolă a continuat să apară, să sufere mutații și să dobândească materialul genetic al altor viruși”, spune Dr. Benito Almirante, șeful unității de boli infecțioase din cadrul spitalului Vall d'Hebron din Barcelona.
De exemplu, gripa din 2009 a avut elementele genetice ale unor viruși anteriori, așa că oamenii mai în vârstă au fost mai bine protejați decât cei tineri.
Același lucru s-a întâmplat și cu gripa spaniolă, cei trecuți de 30 de ani având șanse mai mari de supraviețuire. Cel mai probabil, situația se datorează faptului că generația de peste 30 de ani a trecut prin așa-numita gripă rusească din 1889 și 1890.
Când se termină o pandemie?
O pandemie se sfârșește atunci când nu mai există transmitere incontrolabilă în rândul comunității, iar cazurile sunt la un nivel extrem de scăzut, spune Dr. Almirante.
„În Europa, suntem aproape să atingem această treaptă deoarece cazurile sunt identificate ușor și pot fi monitorizate. Dacă situația actuală va continua, putem spune că pandemia este ținută sub control.”
În timpul gripei spaniole, nivelul fricii a variat în funcție de gradul de informație disponibil și de starea de după război a țărilor afectate. De exemplu, spitalele de campanie din Anglia au rămas deschise mult timp după sfârșitul războiului.
Dar, în final, „cum se întâmplă adesea, când efectul s-a diminuat, oamenii au încetat să își mai facă griji”, spune Claret.
Euforia post-pandemie
„The roaring 20s” au venit imediat după gripa spaniolă și cea mai mare conflagrație mondială din istorie.
„Populația care a supraviețuit a intrat într-o fază de euforie, inclusiv din punct de vedere economic”, spun surorile Lara Martinez.
Însă în faza de optimist post-gripă, au început să ia naștere regimurile totalitare pe aproape întreg teritoriul Europei.
„Memoria oamenilor este scurtă. Totuși, gripa spaniolă a lăsat un anumit nivel de moștenire științifică în rândul specialiștilor, acumulând cunoștințe extrem de importante în tratarea viitoarelor epidemii”, a declarat Claret.
Principala lecție pe care ne-o predă trecutul, spune Claret, este că „orice măsură” care a fost descrisă drept „exagerată se va dovedi ulterior insuficientă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu