De ce s-a înțeles BNR cu Banca Centrală Europeană pentru o linie de finanțare de 4,5 mld. euro: Am negociat mai mult această linie repo când situația era tensionată, vom vedea dacă o accesăm sau nu și când

Știrea a fost publicată luni, 8 iunie 2020, 02:27 în categoria

De ce s-a înţeles BNR cu Banca Centrală Europeană pentru o linie de finanţare de 4,5 mld. euro: Am negociat mai mult această linie repo când situaţia era tensionată, vom vedea dacă o accesăm sau nu şi când „Nu ne-am programat să tragem ceva, deocamdată. Am negociat mai demult această linie repo, în martie-aprilie, când situația era mai tensionată. Vom vedea dacă accesăm sau nu această linie repo și când. Poate să nu fie accesată deloc. Poate fi și prelungită“, a declarat pentru ZF Dan Suciu, purtătorul de cuvând al BNR.

Banca Centrală Europeană (BCE) și Banca Națională a Ro­mâniei (BNR) au agreat im­ple­mentarea unei linii repo în va­loare de 4,5 mld. euro, care va fi în vigoare pâ­nă la sfârșitul anului 2020 sau atâta timp cât va fi necesar, fiind pentru pri­ma dată când BNR încheie o astfel de înțe­le­gere cu BCE, ca­re este responsabilă de politica monetară a zonei euro.

Concret, BCE și BNR au convenit asupra unui aranjament în cadrul căruia se va furniza BNR lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo, pentru a veni în întâmpinarea posibilei apariții a unui necesar de lichiditate în euro, în contextul disfuncționalităților pieței manifestate pe fondul șocului indus de Covid-19, potrivit informațiilor transmise.

„Nu ne-am programat să tragem ceva, deocamdată. Am negociat mai demult aceas­tă linie repo, în martie-aprilie, când situația era mai tensionată și am început să ne punem pro­blema unei astfel de finanțări. Vom vedea dacă accesăm sau nu această linie repo și când. Poate să nu fie accesată deloc. Poate fi și prelungită“, a declarat pentru ZF Dan Suciu, purtătorul de cuvând al BNR.

În cadrul unei linii repo, BCE furnizează li­chiditate în euro unei bănci centrale străine în schimbul unor garanții de înaltă calitate denominate în euro.

„În baza liniei repo, BNR va putea îm­pru­muta până la 4,5 miliarde de euro de la BCE. Scadența maximă a fiecărei trageri va fi de 3 luni. Linia repo va rămâne în vigoare până la data de 31 decembrie 2020, cu posibi­litate de prelungire“, a transmis BNR.

Și alte bănci centrale din regiune au făcut în­țe­legeri cu BCE pentru linii de finanțare pre­ven­tive. De exemplu, banca centrală din Bulga­ria și BCE au agreat în aprilie o linie swap pre­ven­tivă pentru a asigura lichiditate în euro, linie dis­po­nibilă până la sfârșitul anului 2020, sau atâta timp cât este necesar, în valoare de 2 mld. euro. Totodată, și banca centrală din Croația a în­cheiat o înțelegere cu BCE privind o linie swap de 2 mld. euro, în eventualitatea unor dis­funcții ale pieței. „Măsura este în linie cu comu­ni­catul BNR ulterior ultimei decizii de politică mo­netară, comunicat în care au subliniat că in­ten­ționează păstrarea nivelului rezervelor in­ter­naționale la un nivel adecvat. Deși nu ar duce la o creștere permanentă a rezervelor, uti­li­zarea acestei linii este evident potrivită să ate­nu­e­ze eventualele îngrijorări privind gradul de adec­vare a rezer­ve­lor valutare“, a comentat pen­tru ZF Valentin Tătaru, economist la ING Bank.

La sfârșitul lunii mai din 2020, rezervele va­lu­tare ale BNR se situau la nivelul de 35,6 mld. euro, în creștere față de nivelul de 33,1 mld. euro la 30 aprilie 2020.

Referindu-se la garanțiile în euro, res­pec­tiv ti­tlurile de stat în euro, „de înaltă calitate“ pe care BNR ar trebui să le dea BCE dacă ar ape­la la această linie repo, economistul ING sus­ți­ne că „ar trebui să însemne aproape orice bond în euro deținut de BNR, în condițiile în care presupunem că BNR ține în portofoliu nu­mai «high-quality euro-denominated collateral»“.

Valenti Tătaru a amintit că băncile din regiune (Bulgaria și Croația) au apelat la linii swap, în timp ce BNR a apelat la repo.

„Nu aș zice că o linie swap ar fi fost mai utilă neapărat. Depinde de structura porto­fo­liului, poate BNR are suficient de multe ac­tive în euro. Poate dobânda la repo este mai avan­tajoasă decât la swap. Nu știm la ce do­bândă se va împrumuta BNR. Poate iminenta in­trare în ERM-II a Bulgariei și Croatiei ar face mai puțin probabilă o volatilitate ridicată a acelor monede. În esență însă, cel mai important este că BNR are acces la finanțare în euro, instrumentul prin care face asta nu cred că schimbă mare lucru“, a explicat eco­nomistul ING Bank.

BNR a adoptat în ultimele luni măsuri excepționale în contextul crizei coronaviru­su­lui, introducând în premieră un plan de achiziții de obligațiuni de stat de pe piața internă, care până acum au fost folosite de cele mai puternice bănci centrale ale lumii ca ultimă armă de atac în caz de criză, și în plus a redus dobânda-cheie și a efectuat opera­țiuni repo pe baze bilaterale cu băncile comerciale.

În ton cu procedurile excepționale de politică monetară și de finanțare adoptate și de alte bănci centrale din regiune în contextul pandemiei de COVID-19, Banca Națională a României a decis în 20 martie, într-o ședință de urgență, să ia o măsură istoricăă, hotărând să cumpere în premieră titluri de stat în lei de pe piața secundară, pentru a facilita finanțarea bugetului.

Măsura urmărește consolidarea lichidității structurale din sistemul bancar care să contribuie la finanțarea în bune condiții a economiei reale și a sectorului public.

În ceea ce privește decizia excepțională de a cumpăra titluri de stat în monedă națională de pe piața secundară, măsură larg adoptată de către băncile centrale în actualul context, guvernatorul Mugur Isărescu a explicat că BNR a hotărât să demareze achizițiile de pe piața secundară numai după ce a avut loc o modificare a poziției acesteia pe piață, mai precis „după ce din poziția de debitor net BNR a devenit creditor net în relația cu băncile comerciale.ì „Din această perspectivă, în deplină concordanță cu statutul BNR de împrumutător de ultimă instanță, măsura a fost întreprinsă în scopul asigurării lichidității sistemului financiar la nivelul adecvat și nu reprezintă o măsură de relaxare cantitativăì, a spus Isărescu.

Referindu-se la cursul de schimb, Isăresuc  a spus că joacă, în mod special în cazul României, un rol important de indicator public al stabilității și situației economice generale, iar BNR a menținut regimul de flotare controlată, dar, având în vedere contextul actual, a decis să furnizeze lichiditate, în special pe bază bilaterală pentru a preveni volatilitatea excesivă a cursului nominal și pentru a preveni o depreciere majoră nenecesară a monedei naționale. BNR a intervenit uneori în piața valutară, pentru a tempera volatilitatea cursului.

BNR a mai decis și să reducă și rata dobânzii de politică monetară de două ori, în lunile martie și mai, inițial de la 2,5% la 2% și apoi până la 1,75%, încurajând băncile să scadă ratele la credite.

Totodată, BNR a adoptat și măsuri pentru susținerea debitorilor, persoane fizice și juridice, prin flexibilizarea cadrului de reglementare cu privire la anumite cerințe ale instituțiilor de credit.

Băncile centrale au fost puse în situația de a experimenta și alte strategii de politică monetară, unele neortodoxe, în condițiile în care scăderile de dobânzi operate nu au părut să fie suficiente pentru a repune economiile în mișcare, în urma consecințelor negative ale crizei coronavirusului.

Rezerva Federală a SUA (Fed), Banca Centrală Europeană (BCE), Banca Angliei și alte bănci centrale din Europa și din lume au anunțat pachete de stimuli care implică achiziții mari de titluri de stat, linii de swap sau reduceri masive de dobânzi, pachete ample de măsuri care ar trebui să amelioreze impactul pandemiei de COVID-19 asupra economiei globale.

Banca Centrală Europeană și Banca Națională a României au agreat implementarea unei linii repo pentru furnizarea de lichiditate în euro

♦ BCE și BNR au agreat implementarea unei linii repo ♦ Linia repo va fi în vigoare până la sfârșitul anului 2020 sau atâta timp cât va fi necesar ♦ Volumul liniei repo a fost stabilit la 4,5 miliarde de euro

Banca Centrală Europeană (BCE) și Banca Națională a României (BNR) au convenit asupra unui aranjament în cadrul căruia se va furniza BNR lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo, pentru a veni în întâmpinarea posibilei apariții a unui necesar de lichiditate în euro, în contextul disfuncționalităților pieței manifestate pe fondul șocului indus de Covid-19.

În cadrul unei linii repo, BCE furnizează lichiditate în euro unei bănci centrale străine în schimbul unor garanții de înaltă calitate denominate în euro.

În baza liniei repo, BNR va putea împrumuta până la 4,5 miliarde EUR de la BCE. Scadența maximă a fiecărei trageri va fi de 3 luni. Linia repo va rămâne în vigoare până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire.

Sursa: BNR



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu