Compania are local 280 de magazine cu prețuri mici și continuă expansiunea. An de an compania deschide în România în medie 50 de magazine noi, având planuri pentru o rețea de 500 de unități și afaceri de 1 mld. euro până în 2024.Discounterul polonez Pepco a obținut anul trecut afaceri de 1,2 mld. lei (peste 250 mil. euro), în creștere cu circa 40% comparativ cu 2018, arată calculele ZF făcute pe baza datelor comunicate de companie. Astfel, retailerul menține ritmul de creștere impus încă de la intrarea pe piață.
Pe piața locală, Pepco a venit în 2014 și a pariat pe o expansiune rapidă, România ajungând să depășească rapid piețe mai vechi precum Cehia și Ungaria. De altfel, România este a doua cea mai dezvoltată ca număr de magazine după piața-mamă. Aici însă retailerul a intrat în 2004, pentru ca abia un deceniu mai târziu să se extindă în România.
0 comments :
Trimiteți un comentariu