Proiectul de lege care prevede interzicerea pentru o perioadă de doi ani a vânzării participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate, poate afecta recuperarea economică a României, împiedicând dezvoltarea pieței de capital și descurajând potențiale investiții, transmit reprezentanții Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, care solicită Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, să analizeze potențialele efecte negative ale proiectului și să îl respingă.Deși proiectul de lege pretinde să protejeze interesele economice ale României în perioadele dificile, este de așteptat să producă exact efectul opus din cauza caracterului său excesiv. Printre altele, riscă să înghețe procedurile curente de listare a companiilor de stat, precum Hidroelectrica, la Bursa de Valori București, a căror finalizare va contribui semnificativ la dezvoltarea pieței de capital din România, îmbunătățirea implementării principiilor guvernanței corporative și posibila promovare a pieței locale la statutul de Piață Emergentă, menționează un document al fondului american de investiții.
„Piața de capital este o componentă cheie în orice economie și are astfel potențialul de a accelera considerabil redresarea țării, pe măsură ce pandemia regresează. Este incorectă încercarea introducerii unor astfel de obstacole, care riscă să împiedice potențialul economic al țării. Pe scurt, obstrucționarea pieței de capital înseamnă obstrucționarea economiei", spune Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.
El apreciază că listările joacă, de asemenea, un rol esențial în potențiala promovare a României la statutul de piață emergentă, care riscă să fie amânată pe termen nedeterminat, ceea ce înseamnă că România își sabotează propriul obiectiv. „Dacă va fi aprobat, proiectul de lege ar trimite un semnal extrem de negativ în privința lipsei eforturilor de a amplifica potențialul de redresare economică și a sprijinului politic pentru dezvoltarea pieței de capital din România. Încă o dată, va fi ca și cum te-ai împiedica chiar înainte de linia de finish"
În opinia reprezentanților Franklin Templeton, printre alte potențiale efecte negative ale proiectului de lege se regăsesc „izolarea” internațională a României, cu consecințe adverse în întreaga economie; românii și investitorii internaționali vor căuta oportunități de investiții în țările cu piețe de capital mai primitoare; riscul de țară al României s-ar înrăutăți, ceea ce ar crește costurile de finanțare pentru Ministerul Finanțelor Publice; fondurile de pensii din România ar fi obligate să investească în acțiuni în străinătate, în căutarea unei diversități mai mari și a unor rentabilități promițătoare, din cauza lipsei de noi emitenți la bursa locală, iar bugetul de stat, precum și investițiile mari în energie și infrastructură ar pierde o sursă cheie de finanțare.
„Mai mult, proiectul de lege a fost propus fără o evaluare corespunzătoare a impactului și a riscurilor implicite. Ar fi extrem de îngrijorător și dezamăgitor să vedem repetarea greșelilor din trecut, când au fost introduse modificări legislative majore fără analize de impact, producând nu numai daune de ordin economic semnificative, ci afectând și imaginea României ca destinație atractivă de investiții", concluzionează reprezentanții administratorului Fondului Proprietatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu