În doar două zile Wirecard, cu un birou în România și companie la care era acționar și NN Pensii, s-a prăbușit de la 13 mld. euro la 3,6 mld. euro. Bloomberg notează că vânzări agresive se înregistrează și pe obli­gațiunile Wirecard, întrucât emisiunea de obligațiuni de 500 milioane de euro are scadența în 2024

Știrea a fost publicată luni, 22 iunie 2020, 11:27 în categoria

În doar două zile Wirecard, cu un birou în România şi companie la care era acţionar şi NN Pensii, s-a prăbuşit de la 13 mld. euro la 3,6 mld. euro. Bloomberg notează că vânzări agresive se înregistrează şi pe obli­gaţiunile Wirecard, întrucât emisiunea de obligaţiuni de 500 milioane de euro are scadenţa în 2024 Acțiunile procesatorului german de plăți Wirecard s-au prăbușit și vineri la Bursa de la Frankfurt după ce două bănci din Asia, care ar fi trebuit să dețină cele 1,9 miliarde de euro de numerar lipsă din bilanțul Wirecard, au negat existența oricărei relații de business cu compania din München. Marcus Braun, CEO-ul Wirecard, a demisionat.

Wirecard s-a prăbușit pe parcursul ședinței cu până la 40%. Joi acțiunile au înregistrat o prăbușire de 62%.

Wirecard, companie cu un birou și în România, se află astfel în fața unei crize de numerar, scrie agenția ameri­cană de știri Bloomberg.

NN Pensii, care în raportul pe 2019 arăta că avea o investiție de 130 de milioane lei la Wirecard, a transmis, la solicitarea ZF, că a vândut acțiunile la Wirecard. NN Pensii nu a răspuns când a avut loc vânzarea. Wirecard este în centrul unora dintre cele mai mari scandaluri din ultimii ani, după ancheta ziariștilor de la Financial Times din octombrie 2019, iar ulterior, după auditul KPMG, care nu a reușit să combată acuzațiile ziariștilor britanici, ci mai mult a ridicat semne de întrebare cu privire la transparența acestei companii.

Bloomberg notează că vânzări agresive se înregistrează și pe obli­gațiunile Wirecard, întrucât emisiunea de obligațiuni de 500 de milioane euro are scadența în 2024. În septembrie 2018, atunci când Wirecard a intrat in structura indicelui DAX, avea o capitalizare de 24,6 miliarde de euro, pentru ca acum valoarea de piață să fie de 2,4 milioane de euro, fiind vorba de o scădere de 10 ori în mai puțin de 2 ani.

Prăbușirea Wirecard trimite unde de șoc în sectorul bancar german, în con­textul în care, de exemplu, Commerz­bank, o bancă germană despre care presa internațională scrie că are o relație de business cu Wirecard, a scăzut joi cu 7%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu