În România inegalitatea dintre veniturile populației este mai mică decât în SUA. În Europa, statele au fost mai atente la diminuarea polarizării sociale.Diferențele mari dintre bogați și săraci reprezintă unul dintre principalele motivele ale revoltelor din Statele Unite.
Inegalitatea veniturilor în rândul americanilor a crescut dramatic în ulimii ani.
Coeficientul Gini, un indicator care măsoară inegalitatea dintre veniturile populației, arată că diferențele dintre bogați și săraci sunt mai mari în Statele Unite decât în România.
Bogdan Murgescu, istoric român și profesor universitar spune că revoltele din SUA sunt legate de tensiunile acumulate.
„Revoltele din Statele Unite sunt legate de o stituație de tensiune care s-a acumulat în timp. Este asociată și cu inegalitatea veniturilor și cu faptul că o parte din populația de culoare este marginală. În Statele Unite filozofia de funcționare a societății a fost oarecum diferită și s-a pus accentul pe faptul că fiecare cetățean până la urmă trebuie să se descurce”, spune Murgescu.
La rândul său, Tim Marian, bancher de investiții în Atlanta, SUA, a declarat: „Dacă protestele sunt pașnice, acestea vor accelera atât schimbări civile, cât și economice. S-a observat o scădere drastică la bursă, cu peste 25% în această perioadă. Activitatea economică a încetinit până la punctul în care s-a ajuns să vedem prețuri negative pentru mărfuri fizice, ceea ce era consifderat anterior o aberație”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu