Era „privilegiului exorbitant“ al dolarului american ca principala monedă de rezervă a lumii se apropie de final. Pe atunci ministrul francez al finanțelor Valery Giscard a inventat această construcție de cuvinte în anii ‘60, în mare parte din frustrare, el lamentându-se că SUA au atras nestingherite restul lumii pentru a le susține nivelul de trai extins artificial. Timp de aproape 60 de ani lumea s-a plâns, dar nu a făcut nimic în această privință. Zilele acelea s-au terminat, scrie într-o opinie pentru Bloomberg Stephen Roach, profesor la Universitatea Yale și fost președinte al Morgan Stanley Asia.Deja evidențiat de impactul pandemiei de COVID-19, nivelul de trai din SUA este pe punctul de a fi supus unor presiuni mai mari ca niciodată. În același timp, lumea are îndoieli serioase cu privire la prezumția cândva larg acceptată a excepționalismului american. Monedele stabilesc echilibrul între aceste două forțe - fundațiile economice interne și percepțiile străine despre puterea sau slăbiciunea unei națiuni. Echilibrul se schimbă, iar un declin al dolarului este posibil.
Semințele acestei probleme au fost semănate de un deficit profund în economiile gospodăriilor, firmelor și sectorului public din SUA care a fost evident și înainte de pandemie. În primul trimestru al anului 2020, economiile nete, care includ economiile ajustate la depreciere ale gospodăriilor, afacerilor și sectorului guvernamental, au scăzut la 1,4% din venitul național. Este cel mai slab rezultat de la sfârșitul anului 2011, reprezentând o cincime din media de 7% din perioada 1960 - 2005.
În lipsa economiilor, dar dorind să investească și să crească, SUA au profitat foarte mult de rolul dolarului ca monedă de rezervă primară a lumii și au atras foarte mult din surplusul de economii din străinătate. Dar a plătit și un preț. Pentru a atrage capital străin, SUA au înregistrat un deficit în contul său curent - care este cea mai cuprinzătoare măsură a comerțului deoarece include investițiile - în fiecare an din 1982 încoace.
COVID-19 și criza economică pe care pandemia a declanșat-o amplifică tensiunea dintre economisire și contul curent până la punctul de rupere. Vinovatul: explozia deficitelor bugetare. Conform Biroului bipartizan pentru buget al Congresului, deficitul bugetar federal este estimat să crească până la recordul din perioada de pace de 17,9% din PIB în 2020, pentru a se reduce la 9,8% din PIB în 2021.
O parte semnificativă din sprijinul fiscal a fost inițial economisit de muncitorii șomeri cu teamă de criză. Aceasta tinde să reducă unele presiuni imediate asupra economisirii. Cu toate acestea, datele lunare ale Departamentului de Trezorerie arată că extinderea din timpul crizei a deficitului federal a depășit cu mult creșterea provocată de teamă a economiilor personale, deficitul din aprilie fiind de 5,7 ori mai mare decât cel din primul trimestru sau cu 50% mai mare decât suma cu care au crescut în aprilie economiile personale. Cu alte cuvinte, se acumulează o presiune descendentă intensă pe rezervele interne deja foarte puternic erodate. Comparativ cu situația din perioada crizei financiare globale, când economiile interne au ajuns în teritoriul negativ pentru prima dată, la media de -1,8% din venitul național din trimestrul al treilea din 2008 până în al doilea trimestru din 2010, o scădere mult mai accentuată în teritoriul negativ este acum probabilă, posibil mai jos de -5%, limita cea mai de jos putând fi chiar -10%. Iar de aici intră în joc dolarul.
Deocamdată, moneda americană este puternică, beneficiind de o cerere tipică pentru perioadele de goană după adăpost. Față de o gamă largă de monede ale partenerilor comerciali ai SUA, dolarul s-a apreciat cu aproape 7% în perioada ianuarie-aprilie, ajungând la un nivel care se situează cu 33% peste minimul din iulie 2011.
Dar prăbușirea economiilor va duce la o lărgire accentuată a deficitului de cont curent, probabil la mai mult de -6,3% din PIB, cât este recordul anterior stabilit la sfârșitul anului 2005. Monedă de rezervă sau nu, dolarul nu va fi economisit în aceste circumstanțe. Întrebarea cheie este ce va provoca declinul?
Pentru a găsi răspunsul nu trebuie căutat mai departe de administrația Trump. Politicile comerciale protecționiste, retragerea dintre stâlpii de rezistență ai globalizării, cum ar fi Acordul de la Paris privind clima, parteneriatul Trans-Pacific, Organizația Mondială a Sănătății și alianțele tradiționale atlantice, gestionarea greșită a răspunsului la COVID-19 împreună cu agitația socială nemaivăzută de la sfârșitul anilor ‘60, toate sunt manifestări dureroase ale declinului puternic al leadershipului global american.
Când criza economică va începe să se stabilizeze, să sperăm că până la sfârșitul acestui an sau la începutul anului 2021, efectele vor ajunge în SUA chiar când economiile interne sunt în plin picaj. Dolarul ar putea testa cu ușurință minimele sale din iulie 2011, depreciindu-se cu până la 35%.
Prăbușirea dolarului va avea trei consecințe importante: va fi inflaționistă - un tampon binevenit pe termen scurt împotriva deflației, dar care, în combinație cu ceea ce este probabil să fie o redresare economică post-Covid slabă, va reprezenta încă un motiv de îngrijorare pentru debutul stagflației „ combinație toxică de creștere economică slabă și inflație în accelerare care provoacă ravagii pe piețele financiare.
Mai mult decât atât, în măsura în care un dolar mai slab este simptom al unui deficit de cont curent exploziv, este posibilă o lărgire accentuată a deficitului comercial al Americii. Presiunile protecționiste vor afecta importurile din state ieftine precum China, iar importatorii se vor reorienta către producători mai scumpi, costurile acestei schimbări fiind simțite de consumatorii și așa deprimați de criză.
În sfârșit, în fața dorinței Washingtonului de a decupla financiar țara de China, cine va mai finanța deficitul de economii al unei națiuni care își va fi pierdut deja privilegiul exorbitant? Și cu ce costuri? Privilegiile trebuie câștigate, nu luate ca un dat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu