Orice decizie va lua agenția de rating Standard & Poor’s, economia românească este astăzi mult mai solidă financiar decât în 2008 și va putea amortiza lovitura scăderii ratingului pentru că în perioada 2008-2020 au fost create economii masive la nivelul populației și companiilor.Astfel, în 2008 nu existau fondurile de pensii Pilon 2, fondurile mutuale erau slabe, iar depozitele populației și firmelor în bănci erau mai mici cu 14 miliarde de euro decât soldul creditelor. Economisirea internă era așadar depășită de nivelul obligațiilor persoanelor fizice și al companiilor, ceea ce s-a transpus într-o slăbiciune generală pentru toată economia când a venit valul crizei.
Este interesant că situația de acum este într-un fel similară din punctul de vedere al relației României cu Standard & Poor’s. Această agenție pusese sub perspectiva negativă ratingul BBB- de atunci al României încă din noiembrie 2017.
Criza globală era atunci în pregătire, fiind căderi în principal doar pe bursa americană. Ratingul fusese pus în perspectivă negativă din cauza expansiunii bugetare și a deficitului extern. Apoi, pe 27 octombrie ratingul a fost redus provocând criza financiară dură în România, cu depreciere a leului și explozie a costurilor de finanțare.
Exact la fel acum, Standard & Poor’s a pus sub perspectivă ratingul BBB-, pe care România l-a recăpătat între timp, încă din decembrie 2019 din cauza scăpării frâului bugetar și a celui al deficitului extern. Deci dinaintea crizei provocate de pandemie.
De data aceasta însă, finanțele private stau mai bine decât finanțele publice. În 2008, datoria publică era de doar 15% din PIB și totuși România a intrat în criză pentru că erau puternic dezechilibrate prin credite externe finanțele private. Datoria publică a crescut între timp la 38% din PIB.
Indiferent ce decizie ia astăzi Standard & Poor’s, este de prevăzut că impactul va fi mai redus decât în 2008 pentru că de data aceasta statul român se poate baza într-o măsură mult mai mare pe piața locală pentru finanțare decât în 2008.
Dacă se adună soldul fondurilor de pensii private Pilon 2, al fondurilor mutuale și excedentul depozitelor și lichidităților din bănci față de soldul creditelor rezultă o disponibilitate de aproape 40 miliarde de euro. Aceștia sunt bani acumulați de populație și firme în cei 10 ani care au trecut de la criza precedentă și pot fi o ancoră dacă situația internațională și poziția externă a României se vor înrăutați.
Astfel, în fondurile private de pensii pilon 2 sunt acumulări de 13 miliarde de euro, iar la fondurile mutuale activele sunt de 5 miliarde de euro, conform ultimelor date pe aprilie 2020. Majoritatea acestor active merg în titluri de stat. În 2008 sumele erau infime în aceste fonduri.
Populația are disponibilități și depozite în lei și valută de 50 miliarde de euro (aprilie 2020), cu 20 miliarde de euro mai mult decât soldul creditelor de 30 miliarde de euro, conform BNR. În septembrie 2008, populația avea depozite de 23 miliarde de euro, la credite de 27 miliarde de euro, deci atunci creditele erau cu 4 miliarde de euro mai mari decât depozitele.
De remarcat că populația și-a majorat economiile din bănci cu 27 miliarde de euro între 2008 și 2020, deci cu circa 2,5 miliarde euro pe an, iar între timp soldul creditelor a crescut cu doar 3 miliarde de euro în total.
Dacă guvernul își propune mâine să se împrumute masiv direct de la populație, are de unde. Oamenii au în bănci 50 miliarde de euro, iar băncile nu îi folosesc pentru credite decât parțial și împrumută ele statul.
Firmele au în bănci (lei și valută, disponibilități și depozite, aprilie 2020) circa 26 miliarde de euro, cu un miliard de euro mai mult decât soldul creditelor. Curios lucru pentru o economie în dezvoltare, firmele preferă să economisească mai mult decât să împrumute de la bănci. În general, firmele sunt cele care găsesc oportunități de business și au credite mai mari decât depozite.
În 2008, firmele aveau credite de 26 miliarde de euro și depozite de 16 mld. euro.
Iată că în pofida relansării economiei și a creșterii PIB-ului de la 140 miliarde de euro în 2008 la 220 miliarde euro în 2019, creditele acordate de sistemul bancar pentru firme au scăzut de la 26 miliarde de euro în 2008 la
25 miliarde de euro în aceeași perioadă.
Aceasta este o retragere inexplicabilă a sistemului bancar în termeni reali din economie, iar noua situație va face cu atât mai dificilă revenirea creditării.
0 comments :
Trimiteți un comentariu