joi, 11 iunie 2020

Studiu: 40% din companii la nivel global se bazează pe sisteme de generație veche pentru a-și proteja datele; o oră de inactivitate din cauza infrastructurii IT ”costă” aproape 70.000 de dolari

Studiu: 40% din companii la nivel global se bazează pe sisteme de generaţie veche pentru a-şi proteja datele; o oră de inactivitate din cauza infrastructurii IT ”costă” aproape 70.000 de dolari Amenințările cibernetice reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru companii în următorul an, iar o oră de inactivitate din cauza infrastructurii IT este estimată la aproape 70.000 de dolari, conform unui studiu Veeam la care a participat și România.

O

rganizațiile din toată lumea investesc pentru a transforma operațiunile de business și  pentru a revoluția serviciile pentru clienți, Transformarea Digitală (DX) fiind în topul agendei celor mai mulți lideri de afaceri.

Cheltuielile cu transformarea digitală sunt estimate că vor ajunge la 7.4 trilioane de dolari între 2020 și 2023,  ceea ce înseamnă o rată anuală de creștere de 17.5%.

Cu toate acestea, conform celor mai recente date din industrie publicate de Veeam Software, aproape jumătate din organizațiile globale se confruntă în procesul de transformare digitală cu tehnologii de generație veche, nesigure.

Mai mult, 44% dintre respondenți invocă lipsa competențelor sau a expertizei IT ca o barieră în calea succesului. Aproape fiecare companie a recunoscut că a trecut printr-o perioadă de nefuncționare, 1 din 10 servere având întreruperi neașteptate în fiecare an cu  probleme care durează ore întregi și costă sute de mii de dolari. Aceste cifre indică necesitatea urgentă de a moderniza protecția datelor și de a pune accentul pe continuitatea activității, pentru a permite transformarea digitală.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu