UE a cerut investigarea ASF-ului german cu privire la frauda Wirecard. Auditorul EY nu a verificat 3 ani faptul că Wirecard spunea că are 1 mld. euro la o bancă din Singapore

Știrea a fost publicată luni, 29 iunie 2020, 00:57 în categoria

UE a cerut investigarea ASF-ului german cu privire la frauda Wirecard. Auditorul EY nu a verificat 3 ani faptul că Wirecard spunea că are 1 mld. euro la o bancă din Singapore Comisia Europeană a solicitat Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) investigarea modului în care Autoritatea de Reglementare Financiară a Germaniei (BAFIN) a administrat situația procesatorului de plăți Wirecard a cărui prăbușire reflectă cea mai mare fraudă contabilă din Germania ultimilor ani.

Comisia vrea ca această investigație să fie încheiată până cel târziu 15 iulie 2020, scrie agenția de presă Thomson Reuters. Vineri după-amiază acțiunile Wirecard se prăbușeau cu 55% la 1,6 euro pe acțiune, adică o valoare de piață de 200 mil. euro a procesatorului de plăți cu un birou și la București.

Săptămâna trecută, Wirecard se tranzacționa la circa 100 euro/acțiune, pentru ca ulterior, după ce a anunțat că lipsesc 1,9 mld. euro din conturi, acțiunile să se prăbușeasca la bursa de la Frankfurt. Pe 25 iunie 2020 Wirecard și-a cerut insolvența, devenind prima companie ale cărei acțiuni intră în structura indicelui DAX și care depune voluntar cerere de intrare în insolvență.

Acestea au fost suspendate de la tranzacționare pentru a face acest anunț, iar ulterior ședința a fost reluată cu o prăbușire de 70%.

Compania de audit EY nu a reușit ca timp de trei ani să ceară informații cruciale despre un cont de la o bancă din Singapore, la Wirecard a susținut că are până la 1 mld. euro în numerar - o procedură de audit de rutină care ar fi putut descoperi marea fraudă la grupul german de plăți, scrie Financial Times. EY, care a auditat Wirecard timp de un deceniu, este sub presiune după ce compania fintech listată la Frankfurt și-a solicitat insolvența dezvăluind că, probabil, 1.9 mld. euro în numerar „nu existau”.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu