Publicația americană Wall Street Journal sărbătorește astăzi, 8 iulie, 125 de ani de la lansare, perioadă în care a reușit să devină o voce nu doar pentru economia americană, ci pentru businessul internațional.
Economiștii, mulțumită lui Alfred Marshall și ucenicului său John Maynard Keynes, consideră economia o mașinărie. Cu motoarele tunate, “produce” bogăție și prosperitate pentru fiecare. Însă mașinăriile operează ciclic, în timp ce economiile nu, în special după Revoluția Industrială, când tehnologia este într-o continuă dezvoltare. Economiile evoluează și nu sunt niciodată la fel de la an la an. Conceptul potrivit pentru a descrie o economie nu este, așadar, o mașinărie, ci un ecosistem, notează Wall Street Journal în ediția online, la împlinirea a 125 de ani de activitate.
În ultimii 125 de ani, Wall Street Journal a devenit o voce a ecosistemului economic american și mediului de business care stă la baza lui. Wall Street Journal a fost martorul și cronicarul celei mai extraordinare perioade de schimbări și creșteri economice din istorie.
Prima ediție tipărită a ziarului Wall Street Journal apărea pe 8 iulie, 1889. Mediul de business de atunci pare astăzi a fi “de pe o planetă extraterestră”, notează WSJ. Birourile erau în totalitate rezervate bărbaților. Singurele locuri de muncă disponibile pentru femei erau cele de profesoare sau infirmiere. Aproape toate companiile mari erau conduse de membri ai WASP (White Anglo-Saxon Protestant). Majoritatea bilanțurilor contabile erau scrise de mână, asemenea contractelor. Nu existau reguli standarde impuse de guvern cu privire la mediul de business. Pe bursa de pe Wall Street, companiile de brokeraj erau mici cu servicii exclusiv pentru cei bogați, care dețineau cele mai multe acțiuni emise pe bursă.
Prima ediție a WSJ, iulie, 1889
Vedeți aici arhiva Wall Street Journal de la lansare până în prezent
La mulți ani, Wall Street Journal! Cotidianul american sărbătorește astăzi 125 de ani de business
Știrea a fost publicată marți, 8 iulie 2014, 11:41 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu