ZF 15 minute cu un antreprenor: Radu Gorduza, CEO al Medicover: Am pus la dispoziția statului tot ce putem - paturi ATI pentru cazurile non-COVID și capacitățile de ventilatoare

Știrea a fost publicată vineri, 3 aprilie 2020, 00:37 în categoria

ZF 15 minute cu un antreprenor: Radu Gorduza, CEO al Medicover: Am pus la dispoziţia statului tot ce putem - paturi ATI pentru cazurile non-COVID şi capacităţile de ventilatoare ♦ Din punct de vedere medical, activitatea rețelei Medicover se desfășoară la fel ca înainte, cu excepția faptului că s-a creat un loc de triaj pentru pacienți în fața fiecărei recepții.

Rețeaua de servicii medicale private Medicover a pus la dispoziția statului resursele pe care le are, în contextul crizei create de pandemia de COVID 19. Compania poate oferi paturi ATI pentru pacienții care nu sunt diagnosticați cu noul coronavirus precum și ventilatoarele de care dispune, spune Radu Gorduza, CEO-ul Medicover.

„Am pus la dispoziția statului tot ceea ce putem, este la dispoziția autorităților dacă vor să ne folosească pe noi sau pe colegi de-ai noștri din piață. În momentul de față, avem paturi ATI pe care le pot folosi pentru cazurile non-COVID, pentru a elimina pacienții non-COVID din spitalele de stat și ne-am oferit și capacitățile de ventilatoare, iar unul dintre medicii noștri epidemiologi se ocupă cu triajul pacienților la DSP București. Am contribuit cu tot ce ni s-a cerut și am putut până la momentul acesta“, a spus Radu Gorduza în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ramona Cornea

0 comments :

Trimiteți un comentariu