Ascendia are 300.000 lei investiți la alte companii listate la București și vrea să atragă încă 1,5 mil. lei prin obligațiuni

Știrea a fost publicată miercuri, 1 iulie 2020, 21:42 în categoria

Ascendia are 300.000 lei investiţi la alte companii listate la Bucureşti şi vrea să atragă încă 1,5 mil. lei prin obligaţiuni ♦ CEO: Cred că bugetarea pentru anul 2020 poate fi îndeplinită ♦ Compania de 6,8 mil. lei este deținută majoritar de familia Mălureanu.

Cosmin Mălureanu, di­rector general și acțio­nar majoritar al com­paniei producătoare de software educațional Ascendia (simbol bursier ASC), spune că intenționează ca până la finele anului să lanseze o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 1,5 milioane de lei, sumă care va fi direcționată în principal în acțiuni de marketing și vânzări.

„Avem de gând să mai apelăm la o emisiune de obligațiuni. Vrem să mai luăm 1,5 milioane de lei, practic restul care a rămas din mandatul primit în AGA. Am primit mandat de 4,5 milioane de lei, din care prima emisiune a fost de 3 milioane de lei. Vrem să mai luăm și restul, în cea de-a doua parte a anului sau în funcție de cum mai evoluează piața. Momentan e multă emoție în piață. Inițial ne gândeam să facem acest plasament mai devreme, dar acum analizăm dacă există apetență a investitorilor pentru un astfel de plasament. Avem niște estimări că piața de elearning va crește în aproximativ cinci ani de la circa 175 de miliarde de dolari undeva la 280 de miliarde de dolari la nivel global. Vorbim de aproape o dublare în această perioadă. Este o opor­tunitate de care vrem să beneficiem, iar pentru asta trebuie să investim în continuare în acțiuni de marketing și vânzări. Aproximativ 70% din bani ar merge către marketing și vânzări și circa 30% probabil în mici dezvoltări sau procese care să susțină procesele de marketing și vânzări“, a spus Cosmin Mălureanu în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu