CityLink adaugă pe lângă autoturisme și 350 de biciclete care pot fi închiriate cu plata la minut în aplicația mobilă

Știrea a fost publicată miercuri, 1 iulie 2020, 04:12 în categoria

CityLink adaugă pe lângă autoturisme şi 350 de biciclete care pot fi închiriate cu plata la minut în aplicaţia mobilă CityLink, o platformă care le permite utilizatorilor din București să închirieze cu mobilul mașini și biciclete (în sezonul de vară), înființată de antreprenorul Igor Grosu și în care s-au implicat și Călin Fusu (Neogen) și Dan Boabeș (SimPlus), a integrat în platformă, alături de parcul de automobile hibride Toyota oferite în regim car sharing din București și un prim lot de 350 de biciclete în regim bike sharing, disponibile oriunde în Capitală, accesibile prin intermediul aceleiași aplicații de smartphone ce folosește soluții de conectivitate M2M furnizate de Telekom România.

„Primele zile de relaxare a circulației au adus și un nou record absolut de utilizare și volum pentru serviciile noastre. Pauza determinată de contextul global ne-a dat timpul necesar să regândim viziunea, soluțiile și pachetele noastre, precum și noile moduri de a crește eficient și sănătos, nu doar pentru noi, ci și pentru mediu”, a declarat Igor Grosu, CEO și cofondator Citylink. Serviciul de bike sharing în sistem fee-float - cursa poate porni și se poate încheia oriunde, pe teritoriul Capitalei - reprezintă o nouă alternativă de transport fără constrângeri de izolare fizică, complementară serviciului de car sharing, ideală pentru călătorii pe distanțe scurte. Cele 350 de biciclete vor fi distribuite uniform în București, în zone precum stațiile de metrou, parcuri, piețe, zone pietonale și zone de cumpărături. Sistemul de utilizare este similar celui deja folosit pentru automobile, iar bicicletele sunt adaptate călătoriilor urbane. „Telekom România este partenerul pentru tehnologie pentru orice afacere și continuă să țină România conectată, punând la dispoziția Citylink soluțiile de conectivitate de tipul M2M”, a declarat Ovidiu Ghiman, director executiv comercial Segment Business, Telekom România.

„Lansarea serviciului de bike sharing de către Citylink ne duce către un nou normal, un normal al orașelor inteligente“. Tariful de utilizare pentru biciclete este de 0,2 lei pe minut, iar după fiecare 30 de minute de utilizare, următoarele 30 de minute sunt gratuite. Astfel, o oră va costa 6 lei. După 4 ore de la închiriere, taxarea se plafonează la 24 de lei pentru 24 de ore. Costul minim al unei călătorii este de 3 lei, iar serviciul nu are un tarif de pornire. Anterior, producătorul de biciclete Atelierele Pegas lansase un sistem asemănător în București - denumit Ape Rider - care permitea închirierea unei biciclete fără condiționări privind locul preluării și “parcării”, dar serviciile au rămas suspendate din 2018.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu