Daniel Rusen, Microsoft: Nu cred că va mai fi cazul de relaxare în proiectele de transformare digitală, ele vor continua și mai accelerat. „Vedem din ce în ce mai multe companii care și-au accelerat procesul de digitalizare pentru a face față cu succes crizei de sănătate pe care o traversăm în momentul de față.“

Știrea a fost publicată marți, 7 iulie 2020, 00:37 în categoria

Daniel Rusen, Microsoft: Nu cred că va mai fi cazul de relaxare în proiectele de transformare digitală, ele vor continua şi mai accelerat. „Vedem din ce în ce mai multe companii care şi-au accelerat procesul de digitalizare pentru a face faţă cu succes crizei de sănătate pe care o traversăm în momentul de faţă.“ După experiența din ultimele luni, când pentru multe companii tehnologia a fost singura cale de a rămâne în viață, proiectele de trans­formare digitală nu vor mai fi amânate, iar subiectul nu va mai fi abordat cu relaxare de echipele de management.

„Nu cred că va mai fi cazul de relaxare din punctul de vedere al proiectelor de transformare digitală. Foarte mulți oameni au conștientizat că tehnologia le ușurează viața, le ușurează accesul la noi piețe, le ușurează colaborarea în cadrul unei companii. Deci zona aceasta de accelerare a digitalizării cred că este aici să rămână și va continua într-un ritm și mai accelerat. Dar este foarte important să dezvoltăm aceste competențe“, a declarat într-un interviu pentru ZF Daniel Rusen, director de marketing și operațiuni al Microsoft România.

„Satya Nadella spunea când compania a anunțat rezultatele pentru al treilea trimestru fiscal că în ultimele două luni de zile a văzut o accelerare a procesului de transformare digitală echivalent cu ultimii doi ani de zile. Lucrul acesta l-am văzut inclusiv pe piața din România. Deci vedem din ce în ce mai multe companii care și-au accelerat procesul de digitalizare pentru a face față cu succes crizei de sănătate pe care o traversăm în momentul de față. Deci în mod clar tehnologia are un rol extrem de important în a asigura o curbă de creștere pentru fiecare dintre com­paniile afectate. Și am văzut foarte multe exemple inclusiv în cadrul emisiunilor din seria ZF TeamsWork. Lucrul acesta are un impact în ceea ce privește rezultatele Microsoft și modul în care noi vedem accelerarea utilizării de tehnologie, deci lucrurile acestea sunt corelate“, a adăugat el.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu