Europa pare să fi trecut peste cea mai rea perioadă a pandemiei de coronavirus, însă daunele vor continua să persiste. Comisia Europeană estimează că economia zonei euro se va contracta cu 8,7% anul acesta, cu 1% mai puțin decât cifrele preconizate în urmă cu două luni, scrie Fortune.În urmă cu o lună, economiile Europei au început să iasă de sub măsurile impuse de starea de carantină, însă câteva restricții continuă să rămână în picioare, de la aeroporturi la restaurante și clădiri de birouri. Inițiativele autorităților au reușit să mențină criza sanitară pe linia de plutire, însă au declanșat o criză economică pe care blocul socio-economic european nu a mai simțit-o de ani buni.
Comisia crede că economia își va reveni substanțial în 2021, însă nu va fi împărțită egal de-a lungul continentului. Franța, Italia și Spania vor înregistra pierderi ale produsului intern brut (PIB) de peste 10% anul acesta. Între timp, Germania va raporta un declin de aproximativ 6,3%. De altfel, PIB-ul zonei euro se va contracta pentru prima dată din 2013 încoace.
„Impactul economic al carantinei este mult mai sever decât ne-am așteptat. Continuăm să înotăm în ape adânci și ne confruntăm cu o serie de riscuri”, a declarat Valdis Dombrovskis – vicepreședintele executiv pentru Afaceri Economice.
Pe moment, nu este clar dacă pachetul de salvare în valoare de 750 de miliarde de euro va fi aprobat de liderii Uniunii Europene în cadrul summit-ului din 17-18 iulie.
În cel mai bun caz, continentul nu se va confrunta cu un al doilea val de infecții cu coronavirus, însă Comisia se așteaptă la „cicatrici pe termen lung” în interiorul pieței forței de muncă, iar probleme de lichiditate se pot transforma în probleme de solvabilitate pentru mult companii europene.
În plus, țările pot aștepta ca tranzacțiile globale să devină tot mai protecționiste în timp ce acordul post-Brexit poate foarte bine să fie un eșec având în vedere situația actuală.
0 comments :
Trimiteți un comentariu