♦ Cum dobânzile acestor instrumente financiare sunt atractive, mai bune față de cele de la depozitele bancare, ZF, pe baza răspunsurilor primite în urma solicitărilor transmise societăților de brokeraj, a realizat un ghid cu privire la investiția în titluri de stat, în care prezintă avantaje și dezavantaje.Din 15 iulie 2020 și până pe 7 august 2020 se desfășoară perioada de subscriere pentru titlurile de stat vândute de Ministerul Finanțelor, ofertă adresată exclusiv persoanelor fizice, atât rezidente cât și nerezidente, și care va fi listată la Bursa de la București.
Ulterior investitorii vor putea tranzacționa aceste instrumente financiare pe piața de capital având în vedere că spre deosebire de celelalte emisiuni de titluri de stat pentru populație, care se vindeau prin Poștă și Trezorie, cea din vara anului 2020 se vinde prin bursă.
0 comments :
Trimiteți un comentariu