
Astfel, investițiile, de la telefoane mobile până la cloud, au înregistrat primul declin anual din 2009 încoace, spune John-David Lovelock, vicepreședintele Gartner.
Cheltuielile vor începe să își revină anul viitor, însă vor atinge nivelurile pre-pandemie abia în 2023. Câteva categorii de cheltuieli – incluzând aici laptopurile, telefoanele mobile și imprimantele – au atins apogeul în 2018, existând șansa să nu mai atingă niciodată acele nivele, a adăugat Lovelock.
Gartner estimează că această categorie de cheltuieli va suferi cel mai mare impact anul acesta, urmând să înregistreze un declin de 16%, după ce scăzuse cu 0,3% în 2019. Compania prevede o creștere de doar 6,2% în 2021.
Între timp, cheltuielile pentru sistemele de control distribuit (DCS) vor scădea cu 10,6% anul acesta după ce înregistraseră o creștere insesizabilă în 2019. Numărul își va reveni încet în 2021, crescând cu 6,2%.
Software-urile pentru întreprinderi au fost performer bun în 2019, crescând cu 11,7%, însă vor suferi pierderi de 5,7%. Însă ar trebui să înregistreze o creștere de 7,4% anul viitor, spune Gartner.
Cheltuielile pentru serviciile IT, estimate la 1.000 de miliarde de dolari la nivel mondial, vor scădea cu 6,8% în 2020, după ce crescuseră cu aproape 5% anul trecut, urmând să recupereze 5,5 procente în 2021.
În final, Gartner estimează că serviciile de comunicații – cea mai mare categorie de cheltuieli, în valoare de 1.300 de miliarde de dolari – vor înregistra o scădere de 3,3% și vor crește cu 3% anul viitor.
0 comments :
Trimiteți un comentariu