
Punctul de frontieră dintre Bulgaria și Republica Elenă (Kulata – Promachonas) s-a aglomerat odată cu instituirea, la 1 iulie, a noilor reguli privind intrarea cetățenilor străini în Republica Elenă.
De asemenea, la acest moment sunt operaționale două benzi pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE și o bandă pentru autoturisme din state non-UE.
MAE precizează că reprezentanții diplomatici ai României au fost prezenți pe parcursul întregii zile la fața locului și au facilitat preluarea cu prioritate a familiilor cu copii și a femeilor însărcinate sau a altor cazuri speciale.
Cu referire la situația unui turist român depistat pozitiv cu COVID-19 la sosirea în Insula Creta, MAE precizează că, potrivit informațiilor preliminare comunicate de autoritățile elene la solicitarea reprezentanților misiunii diplomatice a României la Atena, persoana în cauză a sosit în Republica Elenă la data de 2 iulie cu o cursă aeriană charter cu escală la Atena, destinația finală fiind Insula Creta. Toți pasagerii cursei aeriene respective au fost testați la sosire pentru COVID-19, iar rezultatele testelor prelucrate până la acest moment au confirmat un singur caz pozitiv. În prezent, cetățeanul român este în autoizolare la hotel urmând ca, în cursul zilei de 5 iulie, să fie transportat la o unitate hotelieră desemnată ca locație pentru carantină.
Coform datelor oficiale comunicate de către autoritățile elene, o anchetă epidemiologică vizând contacții direcți ai persoanei depistate pozitiv este în curs. Persoanele depistate pozitiv vor fi plasate în carantină, iar cele cu rezultat negativ al testării își vor putea continua sejurul.
Totodată, pentru a evita timpi suplimentari de așteptare la frontieră, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că este important ca cetățenii români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa
https://travel.gov.gr
, cu cel puțin 48 de ore anterior deplasării și să obțină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră.
0 comments :
Trimiteți un comentariu