Nicu Hagivreta, fost acționar la Dent Estet, investește într-un proiect turistic în zona Vârful Roman (jud. Vâlcea). Prima faza presupune investiții de 10 mil. euro și include 74 de vile, două pârtii de schi și un hotel

Știrea a fost publicată luni, 27 iulie 2020, 12:17 în categoria

Nicu Hagivreta, fost acţionar la Dent Estet, investeşte într-un proiect turistic în zona Vârful Roman (jud. Vâlcea). Prima faza presupune investiţii de 10 mil. euro şi include 74 de vile, două pârtii de schi şi un hotel Nicu Hagivreta, care până în 2017 a deținut 50% din Dent Estet, cea mai mare rețea locală de clinici stomalogice, și Alessio Karkhi, care și-a pus amprenta pe mai multe proiecte rezidențiale din Capitală, anunță demararea proiectului turistic Murotti Valley, amplasat în zona Vârful Roman (1.850 de metri) din județul Vâlcea.

Prima fază a proiectului presupune investiții de 10 milioane de euro și va include construcția a 74 de vile cu două, trei și patru camere, care vor fi finalizate în primul trimestru din 2021 (39 de unități) și la finalul lui 2021 (35 de unități), precum și a unui hotel, potrivit datelor transmise de reprezentanții SVN Romania, consultantul imobiliar și agentul exclusiv al proiectului.

În acest moment, este deja operațională o pârtie de schi cu o lungime de 800 de metri și o instalație de teleschi, o a doua părtie, cu o lungime de 5.000 de metri și o instalație de telescaun fiind prevăzută spre predare la finalul lui 2021.

Proiectul conceput ca o stațiune turistică integrată, va avea un potențial de până la 1.000 de vile și prevede o multitudine de facilități și opțiuni de petrecere a timpului liber indiferent de anotimp, de la peste 50 de kilometri de pârtii de schi la zonă de magazine, spații de închiriere a echipamentelor sportive sau spații destinate copiiilor.

”Avem ca obiectiv să dezvoltăm pe termen lung o adevărată stațiune montană, cu multiple facilități și opțiuni de petrecere a timpului liber. Am plecat de la necesitatea unei stațiuni montane integrate în România, o țară cu extrem de multe resurse atractive, dar cu foarte puține atracții turistice din punct de vedere al produselor finite. Vrem să dezvoltăm turismul local și să aducem la standarde occidentale potențialul existent, să punem în valoare frumusețile acestei țări”, spune Alessio Karkhi, unul dintre investitorii din cadrul proiectului.

Murotti Valley va oferi de altfel și un pachet unic în România destinat investitorilor. Astfel, cei care vor achiziționa o vilă în cadrul proiectului vor avea garantat un randament anual de 7% pe o perioadă de 11 ani, indiferent de perioada de închiriere a locuinței, urmând să aibă și un drept de folosință de 30 de zile pe an.

”Va fi garantat unul din cele mai mari randamente pe cea mai îndelungată perioadă de timp din România, peste proiecte similare amplasate pe litoral sau în unele zone din București. Acest fapt denotă atât încrederea în proiect cât și a angajamentul investitorilor de a duce la bun sfârșit dezvoltarea unui proiect turistic foarte amplu”, afirmă Viorel Mohorea project manager din partea SVN Romania.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu