Producătorul de aeronave Airbus concediază 15.000 de persoane, ceea ce marchează cel mai mare val de concedieri de la înființarea companiei, potrivit FT.Reducerile de personal reprezintă o mutare declanșată de lovitura puternică primită de industria de turism de la începutul crizei actuale. Guillaume Faury, CEO-ul companiei, a avertizat că nu se așteaptă ca traficul aerian să mai revină la nivelul din 2019 până în 2023 sau chiar 2025.
Concedierile afectează aproape 17% din forța de muncă la nivel global a companiei, întrucât Airbus are 90.000 de angajați.
Dintre aceste locuri de muncă, câte 5.000 vor dispărea în Germania și Franța, 1.700 în Marea Britanie, 900 în Spania, iar restul se întind la nivel global. Reducerile de personal ar trebui finalizate până vara viitoare, potrivit grupului.
„Airbus se confruntă cu cea mai gravă criză pe care a cunoscut-o industria. Măsurile pe care le-am luat până acum ne permit să absorbim șocul inițial al pandemiei glboale. Acum, trebuie să ne asigurăm că ne putem susține compania și putem ieși din această criză ca un business sănătos, lider al industriei aerospațiale”, a explicat Guillaume Faury, CEO-ul Airbus.
Cu toate acestea, reducerile de personal vin la doar câteva săptămâni după ce guvernul francez a anunțat un plan de 15 miliarde euro pentru a sprijini industria. În acest context, concedierile au fost criticate dur atât de guvernul francez, cât și de sindicate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu