
“În urma fuziunii, societatea absorbită, Politub S.A., a fost dizolvată fără lichidare și radiată, iar patrimoniului acesteia a fost transmis în universalitatea sa către societatea absorbantă TeraPlast Recycling S.A.. La data de 2 iulie 2020 a fost înregistrat la OCPI Bistrița transferul drepului de proprietate asupra activelor imobiliare transferate prin fuziune către TeraPlast Recycling, finalizându-se astfel procesul de fuziune inițiat cu un an în urmă”, se arată în raportul la Bursă.
TeraPlast Recycling este cel mai mare reciclator de PVC rigid din România și în top 10 în Europa, după capacitatea de procesare. În aprilie 2019, linia de business reciclare PVC rigid a fost transferată din TeraPlast SA către TeraPlast Recycling. Valoarea transferului a fost de 4,8 milioane de euro și a venit în contextul obiectivelor de dezvoltare a acestui business.
TeraPlast Bistrița, societate din prima ligă bursieră cu 410,7 mil. lei capitalizare, este controlată în proporție de 46,8% de omul de afaceri Dorel Goia, în timp ce Fondul de Pensii Administrat Privat NN Pensii are o participație de 11%, iar fondul de investiții KJK Balkan Holding are 10% din capitalul social.
De la începutul anului, acțiunile TRP se tranzacționează în creștere cu 8,5%, pe fondul unui rulaj de 54,7 milioane de lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu