miercuri, 12 august 2020

Autoritățile din Noua Zeelandă nu fac nicio excepție: Cel mai mare oraș din țară a intrat în carantină după doar patru cazuri noi descoperite

Autorităţile din Noua Zeelandă nu fac nicio excepţie: Cel mai mare oraş din ţară a intrat în carantină după doar patru cazuri noi descoperite O carantină de trei zile a fost impusă rapid în Auckland după confirmarea a patru cazuri.

Locuitorilor din Auckland li se va cere să rămână acasă, vor fi interzise adunările mari, vor fi închise întreprinderile neesențiale și vor fi reintroduse unele restricții de distanțare socială și în restul țării.

Premierul țării, Jacinda Ardern, a amânat, de asemenea, miercuri, dizolvarea Parlamentului, în urma ultimelor cazuri COVID-19.

Dizolvarea Parlamentului, care trebuie să facă loc pentru alegerile generale, a fost amânată până luni.

Ardern a declarat că nu a fost luată încă o decizie privind amânarea alegerilor- programate pentru 19 septembrie.

„Avem ceva timp să lucrăm la acest lucru", a spus ea, potrivit unui raport TVNZ.

Noua Zeelandă are rezultate mai bine decât alte țări, înregistrând doar 1.220 de cazuri și 22 de decese.

Marți, Jacinda Ardern a anunțat că autoritățile locale au identificat 4 noi cazuri de COVID-19, după 102 zile în care națiunea din Pacific nu raportase infectări.

Cei patru bolnavi locuiesc în aceeași casă, în Auckland, și s-au infectat dintr-o sursă necunoscută.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Gabriel Negreanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu