
Valoarea creditelor acordate de BCR a înregistrat o creștere ușoară de 1,2%, pe când depozitele clienților au crescut cu puțin peste 3 procente.
BCR, a doua cea mai mare bancă de pe piața locală, a raportat la finalul primelor șase luni (S1) din 2020 un profit net de 498,9 milioane de lei, după ce în aceeași perioadă a anului trecut banca înregistrase o pierdere netă de 20,8 milioane de lei, ca urmare a constituirii unui provizion excepțional legat de activitatea BCR Banca pentru Locuințe în al doilea trimestru din 2019, conform datelor din raportul BCR.
„Principala noastră prioritate, până acum, în 2020, a fost să asigurăm echipei și clienților noștri condițiile optime de siguranță și sănătate, prin toate mijloacele necesare. Majoritatea operațiunilor bancare din sucursale pot fi realizate acum 100% online. Credem că avem oportunitatea de a crește, în ciuda volatilității vremurilor actuale, atâta timp cât clienții sunt informați în mod corect, complet și corespunzător. Prin măsurile luate pentru susținerea creditării companiilor și prin soluțiile de amânare a plăților, am asistat și sprijinit companii care creează peste 200.000 de locuri de muncă“, a transmis Sergiu Manea, CEO al BCR.
0 comments :
Trimiteți un comentariu