Erste Group, profit de 293 mil euro în S1 2020, minus 60%. Nu este o criză economică, ci una sanitară, pe care nu am mai întâlnit-o până acum

Știrea a fost publicată luni, 3 august 2020, 01:47 în categoria

Erste Group, profit de 293 mil euro în S1 2020, minus 60%. Nu este o criză economică, ci una sanitară, pe care nu am mai întâlnit-o până acum Bernd Spalt, CEO al Erste Group: A fost destul de clar de la început că această criză este una de sănătate pe care nu am mai întâlnit-o până acum. Nu este o criză financiară și nici una bancară. Băncile au un rol destul de important și nu fac parte din problemă, ci mai degrabă parte a soluției problemei.

Erste Group, grupul financiar austriac care deține BCR, a înregistrat la finalul pri­me­lor șase luni (S1) din 2020 un profit net de 293,8 mil. lei, în scădere cu aproape 60% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce banca pe care o dețin a trecut de la pier­dere pe profit, potrivit informați­ilor transmise de reprezentanții Erste.

„Am fost canalul de trans­mi­sie a măsurilor guvernamentale în valoare de peste 16 mld. euro și ne-am păstrat deschise aproa­pe toate sucursalele, în timp ce platforma noastră digitală George a înregistrat un re­cord de utilizare“, a transmis Bernd Spalt, CEO al Erste Group Bank.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Nica

0 comments :

Trimiteți un comentariu