Pandemia zdrobește economie după economie și este nevoie de un cocktail de politici bancare și guvernamentale pentru a evita o criză majoră

Știrea a fost publicată luni, 3 august 2020, 01:47 în categoria

Pandemia zdrobeşte economie după economie şi este nevoie de un cocktail de politici bancare şi guvernamentale pentru a evita o criză majoră ♦ Pandemia a aruncat economia zonei euro într-un declin fără precedent în trimestrul II, procesul de revenire urmând probabil să fie unul de durată.

Cea mai mare economie a lumii, cea americană, a suferit cel mai dramatic declin de la Marea Criză în trimestrul II, pandemia afectând puternic cheltuielile de consum și corporate, iar redresarea incipientă este acum amenințată de o reluare a creșterii cazurilor de îmbolnăvire. În zona euro, economiile au înregistrat declinuri fără precedent, deși unele s-au situat sub așteptări, iar unele semne de speranță continuă să existe.

Întregul impact al pandemiei asupra economiei americane a devenit vizibil în momentul în care oficialii guvernamentali au anunțat că PIB-ul SUA a suferit cel mai puternic declin din istorie în T2, iar 17 milioane de americani au solicitat beneficii de șomaj din partea statului la mijlocul lunii iulie, scrie Bloomberg.

Deși declinul PIB-ului, de 32,9% anualizat, a fost în mare parte anticipat, cifra privind cererile de beneficii nu a fost. Creșterea cu aproape 900.000 a numărului de persoane care au solicitat beneficii oferă ultima dovadă că recuperarea celei mai mari economii a lumii de pe urma pandemiei este subminată de reluarea creșterii îmbolnăvirilor.

Cifrele arată că deși PIB-ul pe T3 ar putea indica foarte bine o revenire inițială, avansul ar putea fi unul temporar. Iar perspectivele s-ar putea înrăutăți în continuare. Programe cruciale de susținere în pandemie, ca beneficiile săptămânale de șomaj de 600 mld. $, expiră, iar legislatorii nu au înregistrat progrese semnificative în a se pune de acord cu privire la un nou pachet de stimulente.

În zona euro, anunțul recent privind cel mai pu­ternic declin din cel puțin o jumătate de secol al celei mai mari economii a regiunii scosese deja la lu­mină provocările aflate în fața Europei după ce res­tricțiile menite să stă­vi­lească pandemia au afectat profund com­pa­niile și gospodăriile.

Deși indicatorii arată o redresare ini­ți­ală, amenințarea legată de pierderile de locuri de muncă și îngrijorările în creș­tere privind reluarea creșterii îmbolnăvirilor riscă să încetinească revenirea la nivelurile de dinaintea pandemiei.

Pandemia a aruncat economia zonei euro într-un declin fără precedent în trimestrul II, procesul de re­venire urmând probabil să fie unul de durată.  Spania a avut cel mai mult de suferit, cu o scădere de 18,5%, dar și economiile franceză și italiană au înregistrat scăderi de două cifre. Zona euro ca întreg s-a contractat cu 12,1%.

Cea mai mare economie europeană este totuși așteptată să se contracte mai puțin și să se redreseze mai rapid decât alte economii importante, scrie The Wall Street Journal.

Slăbiciunea din Germania este un semn rău pentru restul Europei, nu numai din cauza dimensiunii acestei țări, care reprezintă aproximativ o cincime din PIB-ul total al UE, dar și pentru că producătorii germani sunt strâns integrați în continent, în special în Italia și estul Europei.

Totuși, o serie de indicatori recenți sugerează că economia germană se pregătește pentru o redresare sub formă de V, impulsionată de schemele agresive de susținere de către stat pentru angajați și companii.

Cocktailul de politici de susținere va ajuta probabil Germania să performeze peste toate econo­miile avansate din G7, spun analiștii. Econo­mia țării s-ar putea contracta cu 4,3% în acest an și de­­păși dimensiunea de dinaintea pandemiei până la sfârșitul anului 2021, potrivit analiștilor de la JPMorgan.

A doua economie ca mărime din zona euro, cea a Franței, a consemnat la rândul său cea mai profundă scădere din istorie în trimestrul doi, când măsurile stricte de carantină au sufocat sectoarele manufacturier, al turismului și cheltuielile de consum la nivelul întregii Europe, notează Bloomberg.

PIB-ul francez s-a contractat cu 13,8%, a anunțat agenția de statistică a țării INSEE, cu scăderi uriașe la nivelul cheltuielilor de consum, comerțului și investițiilor. Deși declinul este cel mai dramatic de la lansarea măsurătorilor cu peste 70 de ani în urmă, acesta s-a situat sub nivelul estimat de economiști, de 15,2%.

„Este o cifră severă, dar mai puțin dramatică decât se anticipase“, a declarat ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire. „Trebuie să lansăm în continuare acțiuni radicale și puternice pentru a ne reveni cât mai rapid posibil“.

Acesta a arătat că economia franceză ar trebui să performeze peste declinul de 11% estimat pentru acest an.

O revenire a cheltuielilor de consum aduce de asemenea speranță, potrivit Reuters. Cheltuielile, motorul tradețional al economiei franceze, au urcat peste nivelul de dinaintea carantinei în iunie. Rămâne însă de văzut dacă datele solide pe iunie se vor menține. În iulie, încrederea consumatorilor a scăzut în mod neașteptat pe fondul reluării creșterii îmbolnăvirilor.

Declinul din T2 a fost al treilea declin consecutiv, într-o recesiune începută în trimestrul patru al anului trecut.

Economia Italiei, a treia mare economie a zonei euro, s-a contractat cu 12,4% în trimestrul doi față de primul trimestru al acestui an, însă și în cazul acesteia declinul a fost mai puțin sever decât cel anticipat de mulți analiști.

Declinul trimestrial al economiei italiene este unul „fără precedent“, potrivit biroului național de statistică ISTAT. În termeni anuali, scăderea din T2 a atins 17,3%.

Economia Spaniei a avut de departe cel mai mult de suferit de pe urma pandemiei, plonjând cu 18,5% în T2, iar redresarea pe termen lung a acesteia a devenit și mai complicată din cauza situației dramatice din industria turismului, scrie Bloomberg.

Criza sanitară a fost resimțită cel mai acut în statele membre cel mai puțin rezistente din punct de vedere economic ale zonei euro. Liderii UE au fost în acest context obligați să treacă peste divergențe și să se pună de acord cu privire la un plan istoric de susținere de 750 miliarde de euro în această ună.

Banca Centrală Europeană a lansat de asemenea un program de urgență de achiziții de obligațiuni, de 1.350 mld de euro, pentru a diminua șocul economic al pandemiei.

Șefa acesteia, Christine Lagarde, a declarat recent că BCE trebuie să-și mențină „plasa de siguranță“ a achizițiilor masive de obligațiuni cel puțin până în iunie 2021 pentru a susține economia, scrie Reuters.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu