Comerțul auto calcă pedala de accelerație: Cifra de afaceri a crescut cu peste 38% față de luna precedentă

Știrea a fost publicată joi, 13 august 2020, 14:17 în categoria

Comerţul auto calcă pedala de acceleraţie: Cifra de afaceri a crescut cu peste 38% faţă de luna precedentă Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut în iunie față de luna precedentăcu 38,3%. A crescut și volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației, cel mai mult datorită creșterilor la activitățile de jocuri de noroc.

Creșterea cu 38,3% s-a produs datorită creșterilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (+59,5%), comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+23,1%) și la activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (+11,3%).

Comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor a scăzut cu 0,6%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iunie 2020, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creștere cu 31,5%.

În ceea ce privește serviciile de piață prestate populației, serie brută, în luna iunie 2020, față de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creștere cu 152,8%, datorită creșterilor înregistrate la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+1506,7%), activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (+144,0%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (+130,7%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (+48,3%), și la activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană (+22,5%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iunie 2020, față de luna precedentă, a înregistrat o creștere cu 132,9%.

De asemenea, volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în luna iunie 2020, comparativ cu luna iunie 2019, a înregistrat o scădere cu 6,7% ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (-13,3%) și la activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (-1,1%). Creșteri au înregistrat comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+123,8%) și comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+0,2%).

Volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iunie 2020, a înregistrat o scădere cu 10,1% față de luna iunie 2019. Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, în luna iunie 2020, a înregistrat o cifră de afaceri cu 44,8% mai mică comparativ cu luna iunie 2019, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (-65,1%), activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-55,9%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (-39,5%), activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană (-29,2%) și la serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (-9,8%).

Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iunie 2020 a scăzut cu 46,3%, comparativ cu luna iunie 2019.

În perioada ianuarie - mai 2020, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut față de aceeași perioadă din anul trecut atât ca serie brută cu 17,0%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 15,8%.

În aceeasși perioadă, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut față de același interval din 2019 atât ca serie brută cu 38,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 36,4%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Tobias

0 comments :

Trimiteți un comentariu