joi, 13 august 2020

Donald Trump ignoră problemele SUA și își îndreaptă atenția către Europa: Europa se confruntă cu un exces de mortalitate cu 40% mai mare decât Statele Unite

Donald Trump ignoră problemele SUA şi îşi îndreaptă atenţia către Europa: Europa se confruntă cu un exces de mortalitate cu 40% mai mare decât Statele Unite Președintele Trump a declarat că SUA „lucrează cu Europa la dificultățile” cu care se confruntă țările din cauza pandemiei, dar și că economia americană stă mai bine decât cea europeană și că numărul deceselor cauzate de COVID-19 este mai mare pe bătrânul continent, scrie CNN.

Într-o conferință de presă susținută miercuri, președintele american a spus că țările din Europa au „mortalitate în exces cu 40% mai mare decât Statele Unite” și a arătat că economia SUA este într-o situație „semnificativ mai bună decât cea a Europei”.

„În timp ce economia noastră are performanțe semnificativ mai bune decât Europa, în realitate are o evoluție mai bună decât orice altă piață din lume. În același timp, Europa se confruntă cu un exces de mortalitate cu 40% mai mare decât Statele Unite”, a declarat Trump.

„Lucrăm cu Europa la dificultățile pe care le întâmpină și îi vom ajuta până la capăt, ne descurcăm foarte în ceea ce privește vaccinurile și medicamentele”, a spus președintele.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anamaria Cadis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu