♦ Pentru Christian Tour (Cristian Pandel), agenție cu vacanțe de peste 500 mil. lei intermediate anul trecut, 2020 este cel mai greu an din istoria de 23 de ani ♦ Sorin Stoica, proprietar al Eturia, se așteaptă la un declin între 25 și 40% pentru întreaga industrie ♦ Travel Brands, care grupează agențiile preluate de germanii de la Der Tour, se află în iulie la 10% din bugetul estimat pentru această lună.Restricțiile drastice de călătorie impuse în martie, unele dintre ele prelungite până astăzi, au golit buzunarele agențiilor de turism din România, care au ajuns în situația în care înregistrează încasări modice de luni întregi, însă au volume de muncă mult mai mari decât în mod normal, fiind nevoite să reprogrameze vacanțele eșuate.
Circa 15 din cele mai mari agenții de turism din România au răspuns solicitării ZF referitoare la evoluția busineshash:PGEgaHJlZj0iaHR0cDovL3d3dy5hbnRyZXByZW5vci5zdS8yMDEzLzAzL3NvY2lldGF0ZS1jdS1yYXNwdW5kZXJlLWxpbWl0YXRhLmh0bWwiIHRhcmdldD0iX2JsYW5rIj5zdXJpbG9yPC9hPg== lor în 2019 și în prima parte a anului 2020, când ghilotina pandemiei a șters mare parte din progresul ultimilor ani și din primele două luni din 2020. Niciuna nu raportează scăderi mai mici de 5-10% pentru primele șase luni ale acestui an și nici nu vede declinuri mai mici de câteva zeci de procente la nivelul întregului an 2020. Agențiile care au răspuns solicitărilor ZF au intermediat în 2019 vacanțe cu o valoare cumulată ce depășește 2 miliarde de lei, potrivit calculelor ZF.
Pentru Christian Tour de pildă, agenție deținută de Cristian Pandel, cu vacanțe de peste 500 mil. lei intermediate anul trecut, 2020 este cel mai greu an din istoria de peste 23 de ani de activitate.
„Pandemia de Covid-19, ale cărei repercusiuni am început să le resimțim încă din a doua parte a lunii februarie, a avut și continuă să aibă un impact devastator la nivelul industriei turismului“, spune Diana Dima, marketing director la Christian Tour.
De la debutul pandemiei, agenția are venituri aproape inexistente, la un volum de muncă incomparabil mai mare față de o perioadă normală.
Situația este similară și la J’Info Tours, agenție fondată de familia Pavel, care a raportat pentru primul semestru din 2020 prima pierdere din cei 30 de ani de activitate, perioadă în care a trecut și prin criza valutară din ‘97-’98, și prin cea financiară din 2009-2010.
Sorin Stoica, proprietar și CEO al agenției Eturia, spune că se așteaptă anul acesta la un declin între 25 și 40% față de 2019 pentru întreaga industrie. Agenția a marcat o scădere de 70% a businessului în perioada martie-iulie 2020 față de același interval al anului trecut, mai ales în contextul în care vacanțele pe care le propune sunt exotice și au fost printre primele tăiate de pe listă în acest an.
„Noi suntem pregătiți să relansăm vacanțele exotice a acestui an, dar încă urmărim dinamica evoluției virusului Sars-CoV-2“, spune Sorin Stoica.
Nici pentru Travel Brands, agențiile preluate anul trecut de germanii de la Der Tour, situația nu este mai bună, businessul fiind, în iulie, la 10% din bugetul estimat pentru această lună.
„Activitatea de rezervare și vânzare din agențiile de turism s-a oprit brusc. Ne-am pomenit în plină activitate de reprogramare a concediilor turiștilor, de modificare a pachetelor turistice. Practic, am refăcut fiecare rezervare cel puțin o dată. A fost ca și cum ne-am lovit de un zid. Deodată, destinațiile s-au închis. Toate“, spun reprezentanții Travel Brands, cu vânzări de aproape 700 mil. lei în 2019.
Reacții similare din piață vin și de la alte agenții mari, ca Paralela 45, Cocktail Holidays sau Happy Tour, dar și din partea unor jucători cu businessuri mai mici, ca Danco Pro, Romania Travel Plus sau Wens Tour.
Criza economică de acum mai bine de un deceniu a făcut ca industria agențiilor să treacă, de la o valoare de 3,5 miliarde de lei în 2008, la 2,8 miliarde de lei în 2009, potrivit datelor agregate de la Registrul Comerțului, ceea ce înseamnă o scădere de 700 mil. lei, echivalentul a 20%, într-un singur an.
Datele din 2018, cel mai recent an pentru care toate companiile și-au depus bilanțurile la Ministerul de Finanțe, arată că agențiile de turism aveau un număr cumulat de peste 10.200 de angajați. Cu zece ani în urmă, în 2008, domeniul număra 11.700 de salariați, urmând ca în 2009 să scadă sub 10.700.
0 comments :
Trimiteți un comentariu