♦ Există semne că zona euro a reușit să rupă legătura dintre redeschiderea economiei și reluarea creșterii îmbolnăvirilor.
Soarta euro a cunoscut o schimbare seismică, scrie Bloomberg.
Optimismul managerilor de active cu privire la moneda unică europeană a atins cele mai ridicate cote înregistrate vreodată după ce aceasta a avut parte de cea mai bună lună din aproape un deceniu.
Iar cererea de active europene este atât de ridicată, încât moneda este pe cale să devină mai scumpă decât dolarul pentru prima dată de la creșterea presiunilor de finanțare la începutul acestui an.
Acestea se întâmplă pentru că fondul de salvare a UE a reușit să tempereze temerile privitoare la riscurile structural ale blocului, iar eforturile de gestionare a pandemiei și restartare a economiei par deosebit de promițătoare comparativ cu ce se întâmplă în SUA. Acești factori creează premisele unei schimbări de durată pentru euro.
„Nu este vorba de creșterea din acest san sau anul viitor sau estimări privind ciclul, este vorba de ceva mai structural“, arată Nicolas Veron, de la Peterson Institute for International Economics. „Acordul a schimbat semnificativ felul în care piețele privesc euro“ spre beneficiul UE și monedei, adaugă acesta.
Euforia este atât de mare, încât acțiunile, care în mod tipic suferă o scădere a cererii atunci când moneda aflată la baza lor se apreciază, cresc în condițiile în care traderii profită de diferența de creștere dintre Europa și SUA. Iar ratele unora dintre obligațiunile suverane cu cele mai ridicate randamente din blocul european au revenit la nivelurile de dinaintea carantinei.
La baza schimbării situației este acordul privind pachetul de stimulente de 750 mld de euro, acesta contribuind la calmarea temerilor privind o destrămare a euro. Efectul acestuia, dublat de cel al programelor de QE ale BCE, a împins diferența de randament dintre obligațiunile italiene și cele germane, o măsură a riscului din Europa, în apropiere de cel mai scăzut nivel din februarie.
Fundamentele euro par deosebit de solide în comparație cu cele ale dolarului, moneda americană aflându-se sub presiunea numărului în creștere de infectări din SUA, reacției fragmentate a țării la pandemie, impasului privitor la un nou pachet de stimulente economice și viitoarelor alegeri prezidențiale.
Toate aceste riscuri joacă în favoarea euro.
Există semne că zona euro a reușit să rupă legătura dintre redeschiderea economiei și reluarea creșterii îmbolnăvirilor, contribuind la majorarea proiecțiilor de creștere economică. În pofida carantinei și declinului inițial, PIB-ul zonei ar urma să avanseze cu 5,5% în 2021, cu aproximativ 1,5% mai rapid decât cel american, potrivit estimărilor Bloomberg.
Acest lucru s-a întâmplat de doar opt ori din 1992, potrivit datelor FMI.
Totuși, există temeri în creștere privind noi focare în Europa. „Astfel de riscuri persistă, însă gama de politici din Europa pare mai bine adaptată pentru înfruntarea unei crize sanitare și a uneia economice decât în SUA“, remarcă Iain Begg, de la European Institute of the London School of Economics.
Cu yieldurile reale din SUA la un minim record și scăzând mai rapid decât oriunde altundeva, investițiile revin în Europa, unde reacția guvernelor față de virus este mai previzibilă, potrivit lui Jordan Rochester, analist la Nomura.
„Nu este vorba doar de creștere. Politic, euro nu a fost niciodată mai puternic ca acum“, susține Peter Chatwell, de la Mizuho International.
Euro, tot mai puternic
Cu yieldurile reale din SUA la un minim record și scăzând mai rapid decât oriunde altundeva, investițiile revin în Europa, unde reacția guvernelor față de virus este mai previzibilă. „Nu este vorba doar de creștere. Politic, euro nu a fost niciodată mai puternic ca acum.“
Renașterea euro este efectul unui acord UE care a schimbat totul
Știrea a fost publicată miercuri, 12 august 2020, 04:07 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu