2Checkout, o companie care a pornit dintr-o afacere dezvoltată de Radu Georgescu în urmă cu 14 ani, a fost cumpărată de gigantul american Verifone

Știrea a fost publicată miercuri, 9 septembrie 2020, 17:57 în categoria

2Checkout, o companie care a pornit dintr-o afacere dezvoltată de Radu Georgescu în urmă cu 14 ani, a fost cumpărată de gigantul american Verifone 2Checkout, un business pornit în România în urmă cu 14 ani, a fost cumpărat de gigatnul american Verifone, unul dintre cei mai mari provideri de soluții de plata și ecommerce la nivel global, potrivit unui anunț al companiei.

”Pe termen scurt, serviciile noastre nu vor fi schimbate și clienții nu vor simți diferența. Vom continua cu viziunea și parcursul 2Checkout, iar apoi vom elabora un plan pe termen lung”, anunță compania pe site-ul propriu.

2Checkout este un furnizor de soluții de comerț electronic înființat în 2006 de antreprenorii locali Radu Georgescu și Cristian Badea și preluat în 2013 de fondul de investiții american Francisco Partners.

La nivel global, 2Checkout încheia anul trecut cu peste 400 de angajați, aproximativ 340 dintre aceștia fiind în România. Odată cu mărirea echipei locale, compania a extins biroul din București din zona Pipera, având la sfârșitul anului trecut o suprafață totală de peste 3.700 mp.

Verifone este o multinațională americană cu sediul în San Jose, California, cu peste 5.000 de angajați la nivel global.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu