După ce luni, la capătul unui ciclu scurt de depreciere, leul a coborât sub pragul așa-zis psihologic de 4,85, reacțiile din piața publică n-au întârziat. Sintagma “minim istoric”, laitmotivul zilei, a făcut să crească brusc interesul pentru cotele pieței valutare. Mai cu seamă că, după comunicatul de la ora 13 al Băncii Naționale, când cursul de 4,8552 lei pentru un euro a devenit public, numeroși comentatori au ținut să sublinieze că luni 7 septembrie moneda noastră națională a înregistrat cea mai mare depreciere din întregul an.Acestea au fost comentariile. Rostite ori scrise, desigur, sub imperiul impresiilor. Diferite însă de realitatea din piața banilor. Pentru că toată tevatura de luni a fost pornită de o depreciere a leului față de moneda unică de...0,1 la sută. Ceea ce, rotunjind cifrele, înseamnă zero depreciere. Or, pe marile piețe ale schimburilor valutare, dominate de euro, dolari, franci elvețieni, yeni, lire sterline, o depreciere zilnică de 4-5 procente e considerată normală.
Marți, roata s-a întors. Leul a recuperat ceva din pierderea de luni. S-au stins și comentariile din spațiul public. O monedă care se apreciază este chiar mai puțin interesantă decât un tren care sosește la timp în gară.
Un punct câștigat: în piața comentariilor nu s-a mai întrebat nimeni, ca în situații similare de anul trecut sau din alți ani, de ce nu intervine Banca Națională să oprească deprecierea leului. Adevărul este că, nu doar în piața banilor, ci și în piața comentariilor, o lecție importantă e deja bine înțeleasă. Aceea că banca centrală intervine direct pe piața valutară doar în cazurile în care moneda națională de depreciază ori se apreciază excesiv.
Și încă un detaliu, de asemenea semnificativ. A devenit ceva în firea lucrurilor ca pe oricare piață, fie ea de bani, de bunuri fizice ori de servicii, o intervenție care să-i corecteze greșelile (căci și piețele greșesc) și să aducă prețurile acolo unde ne dorim ar fi împotriva oricărei logici economice. Căci prețurile au tendința legică să penduleze către valori în jurul cărora se împacă oferta cu cererea. Iar mecanismul acesta acționează mai ales pe piața valutară, unde contează întâi și întâi câtă valută e cerută, câtă monedă locală e oferită la schimb, până unde a urcat deficitul balanței comerciale și al contului curent. Aici sunt cauzele obiective ale dinamicii leului, cele de dinaintea zilei de luni 7 septembrie 2020; și ale celor din săptămănile, lunile viitoare, din anii viitori. Iar intervențiile Băncii Naționale pentru atenuarea efectelor acestor cauze tot în acest cadru sunt gândite și declanșate.
Dincolo însă de acest cadru, al intervențiilor în stil mare, când BNR vinde ori cumpără valută pentru a-și apăra leul, de cea mai mare însemnătate sunt întervențiile zilnice, al căror scop este consolidarea stabilității pieței valutare. Dacă și în aceste vremuri ce au sărit din matca normalității, vremuri de criză, piața valutară și cursul de schimb valutar sunt stabile, explicația trebuie căutată în raportul de cauzalitate între realitatea din piață si politica monetară a BNR.
Ce luăm mai cu seamă în calcul? Nivelul adecvat al dobânzii de politică monetară, ajustat cu prudența absolut necesară. Ori calmarea inflației, aflată acum aproape de pragul optim. Sau dozajul bine cântărit al cantităților de lei cu care operează băncile, pentru a fi evitate atât surplusul cât și deficitul de lichiditate. Și, nu în ultimul rând, asigurarea unor raporturi corecte bănci – bănci și bănci – clienți pe piața valutară și pe cea monetară. Astfel de intervenții, care de altfel sunt la vedere, au o bază puternică pe care banca noastră centrală și-a asigurat-o în 30 de ani de reforme intensive. Între care, pe rol fiind piața valutelor, o importanță cardinală o are convertibilitatea totală a monedei noastre, la care BNR a lucrat 15 ani.
Declararea convertibilității totale, la 1 septembrie 2006, a înlăturat ultimul obstacol din calea aderării României la Uniunea Europeană. Leul convertibil își câștigase dreptul de a circula liber, „fără viză”, pe toate piețele din lumea largă.
Cursul leu-euro e un film de lung metraj. Pe termen scurt însă, o săptămână, o lună, două, decisivă e cum am menționat deja confruntarea zilnică între cererea de valută acoperită cu lei și oferta de valută susținută de euro, dolari și alte monede. O critică realistă a filmului nu se poate opri la un singur episod, dintr-o zi ori alta, dintr-o lună ori alta, pentru a trage concluzii care să fie valabile un an întreg. Or, toată agitația din aceste zile de început de toamnă, produsă în jurul cursului de schimb, scoate în față concluzii care vor fi confirmate ori infirmate de secvențele următoare.
0 comments :
Trimiteți un comentariu