![Christopher Veit, care s-a alăturat austriecilor de la OMV în 1986, va intra în directoratul Petrom după renunţarea lui Peter Zeilinger la mandat](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/22467/19545276/1/155735.jpg?width=150)
“În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul lui Peter Zeilinger, până la data de 16 aprilie 2023. Christopher Veit a acceptat numirea și va prelua mandatul începând cu data de 1 octombrie 2020”, se arată într-un comunicat al Petrom.
Chris Veit deține o diplomă universitară în Inginerie Mecanică și a absolvit un master cu specializare în ingineria petrolieră la Universitatea Minieră din Leoben. Și-a început cariera la Schlumberger ca inginer de investigații geofizice iar, în 1986 s-a alăturat OMV Austria Exploration & Production GmbH la Gaenserndorf, ca inginer de producție. A deținut o serie de poziții, atât tehnice cât și de management, în Libia, Pakistan precum și în Austria, printre care cea de Senior Vice President și Director al OMV Austria Exploration & Production GmbH. Începând din luna ianuarie 2016, a preluat poziția de Senior Vice President Exploration, Development and Production, cu scopul de a dezvolta și contribui la evaluarea și reorganizarea întregii organizații Upstream din cadrul OMV. În acest moment, Christ Veit reprezintă OMV în mai multe Consilii de Supraveghere ale subsidiarelor sale și este membru al consiliului consultativ al Departamentului de Inginerie Petrolieră din cadrul Universității Miniere din Leoben.
Peter Zeilinger a absolvit un master cu specializare în ingineria petrolieră la Universitatea Tehnică din Clausthal-Zellerfeld, Germania. În cei peste 27 de ani alături de Grupul OMV, a deținut o serie de poziții atât de management cât și tehnice în Austria, Albania, Pakistan, România și Noua Zeelandă. Din 2011 până în 2016 a condus regiunea Australasia a OMV, la Wellington, ca Director al OMV New Zealand Ltd și Director al OMV Australia PTY. Peter Zeilinger a lucrat aproape 9 ani în cadrul OMV Petrom, ca Director Domestic Assets și, din aprilie 2016, ca membru al Directoratului responsabil pentru activitatea Upstream. În timpul mandatului său ca membru al Directoratului OMV Petrom, divizia Upstream a implementat o serie de schimbări strategice, inclusiv creșterea regională in zona Mării Negre, vânzarea zăcămintelor marginale dar și modernizarea și simplificarea rețelei de producție. Peter Zeilinger va prelua rolul de Senior Vice President Exploration, Production & Development la sediul central din Viena.
0 comments :
Trimiteți un comentariu