Cum va schimba pandemia industria turismului mondial: Va fi nevoie de minim trei ani ca cifrele să revină la nivelul de dinainte de 2020, dar unii turiști își vor schimba definitiv modul de călătorie

Știrea a fost publicată miercuri, 16 septembrie 2020, 22:52 în categoria

Cum va schimba pandemia industria turismului mondial: Va fi nevoie de minim trei ani ca cifrele să revină la nivelul de dinainte de 2020, dar unii turişti îşi vor schimba definitiv modul de călătorie ♦ Pe termen scurt și mediu consumatorii se vor orienta către turismul intern sau către destinații apropiate de casă și își vor reduce bugetul de călătorie ♦ Brandurile și destinațiile care sunt atente la mediu, la societate și care se adaptează folosind tehnologia vor ieși câștigătoare ♦ Călătoriile vor fi tot mai customizate, urmând a scădea turismul de masă și a crește numărul de vacanțe în natură, la cort sau a celor în segmentul de lux.

Industria turismului mondial, estimată la circa 1.700 mld. dolari în 2019, a fost printre cele mai afectate de pandemia de COVID-19 care a anulat majoritatea vacanțelor – mai ales a celor înde­părtate – a închis granițe – total sau parțial – și a impus condiții de călătorie. Mai mult decât atât, impactul pandemiei urmează a fi resimțit mult timp de acum înainte, unii călători urmând să își schimbe definitiv com­portamentul de consum când vine vorba de turism, arată o analiză a companiei de cercetare de piață Euromonitor.

“În cel mai bun scenariu, numărul de vacanțe va scădea cu 50% în 2020, pe când în cel pesimist declinul va fi de 61%. Va fi nevoie de cel puțin trei ani pentru ca cifrele să ajungă din nou la nivelul de dinainte de criză“, au spus analiștii Euromonitor în cadrul evenimentului Travel 2040 – Sustainability and Digital Trans­formation as Recovery Drivers.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Roşca

0 comments :

Trimiteți un comentariu