Dezvoltatorul imobiliar Impact, controlat de antreprenorul Gheorghe Iaciu, recompensează angajații cu 1,2 mil. acțiuni

Știrea a fost publicată luni, 7 septembrie 2020, 14:42 în categoria

Dezvoltatorul imobiliar Impact, controlat de antreprenorul Gheorghe Iaciu, recompensează angajaţii cu 1,2 mil. acţiuni Consiliul de Administrație al Impact Developer & Contractor (IMP), dezvoltatorul imobiliar controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a aprobat programul de tip  „stock option plan” prin care un număr total de 1.254.000 de acțiuni va fi alocat angajaților și membrilor conducerii companiei, în vederea recompensării și fidelizării acestora.

Astfel, pentru angajați și directori, inclusiv pentru directorul general, compania alocă 484.000 de acțiuni, iar pentru membrii Consiliului de Administrație însărcinați cu funcții specifice în cadrul boardului vor fi alocate 770.000 de acțiuni, potrivit datelor furnizate de dezvoltatorul imobiliar.

“Acțiunile care fac parte din program urmează a fi răscumpărate de către societate, în conformitate cu hotărârea AGEA din 28 aprilie, iar transferul acțiunilor se va face la momentul îndeplinirii condițiilor din cadrul programului și al exercitării de către persoana eligibilă a dreptului de opțiune, după împlinirea unui termen de 12 luni de la semnarea actului de aderare la program”, spun oficialii companiei.

Valoarea totală a tranzacției se ridică la 1,83 mil. lei, potrivit calculelor ZF, care au inclus valoarea de 1,460 lei drept preț de referință pentru un titlu IMP, acesta fiind prețul de închidere din ziua precedentă aprobării planului de către Consiliul de Administrație al societății.

Impact Developer&Contractor; a înregistrat în primele șase luni ale anului venituri de 65,8 milioane lei din vânzarea proprietăților deținute, în scădere cu 17% față de perioada similară din 2019, în timp ce profitul net s-a redus la jumătate, la 8,6 milioane lei, comparativ cu 16,4 milioane lei în S1/2019.

Societatea cu 381 milioane de lei capitalizare este controlată în proporție de 58,8% de Gheorghe Iaciu, în timp ce Andrici Adrian deține 15,9% din capitalul social. De la începutul anului, acțiunile IMP se tranzacționează în scădere cu 3,36%, pe fondul unui rulaj de 17,5 milioane de lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu